Hai să ne aducem aminte despre doi ”intelectuali” antici, din Callatis (Mangalia de astăzi):
Istros, dramaturg și teoretician al tragediei.
Satyros Peripateticul, unul din primii biografi din istorie.
Din primul autor nu s-a păstrat niciun rând ci doar o referință pozitivă din epocă. Din opera lui Satyros s-a păstrat un fragment dintr-o biografie a lui Euripide.
E bine să știm că măcar au existat, nu? 🙂
Chiar mă panicasem la gândul că pe malul dobrogean al Mării Negre singura condiție intelectuală posibilă a fost și este cea de exilat. Mai ales că mi-aș dori ca în 2015 să mă implic în mai multe proiecte culturale dobrogene.