Duminica aceasta este, în ritul bizantin, duminica dinaintea Botezului Domnului.
Lectura din Apostol este din Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel (capitolul IV, versetele 5-8). Versetul care ne sare în ochi este primul din această scurtă pericopă:
”Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin!”
Îndemnul lui Pavel este aproape desăvârșit: un creștin trebuie să fie treaz în toate, adică să nu se lase amăgit de niciun basm, de nicio supersitiție, de nicio vedenie sau vis, de nicio ideologie- oricât de creștine și spirituale s-ar pretinde acestea că sunt.
Un creștin trebuie să fie atent. Rațiunea sa nu trebuie să dormiteze ci să vegheze în toate direcțiile pentru a nu se lăsa înșelată.
Un creștin trebuie să sufere și răul. Să fie gata să suporte nedreptățile de orice fel și să reziste tentației de a ceda atunci când viața creștină nu se dovedește ușoară și când persecuțiile (în timpul lui Pavel ca și în timpul nostru) se ridică contra celor care simt creștinește.
Apoi este obligația de a evangheliza: nu poți fi creștin dacă nu participi după puterile tale la efortul de a se vesti Evanghelia tuturor oamenilor.
Iar toate acestea, se încheie îndemnul lui Pavel, trebuiesc făcute deplin.
Evanghelia zilei conține primele versete din cartea apostolului Marcu. Marcu își începe Evanghelia direct și foarte clar teologic: ”Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu”.
Practic avem totul în acest verset. Căci ce este vestea cea bună (evanghelia) altceva decât vestirea faptului că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu?
Mai departe, Marcu ne relatează despre Ioan Botezătorul- mai întâi referire la profeții Maleahi și Isaia care au vestit despre acesta, apoi despre viața ascetică a acestuia- care trăia în deșert, îmbrăcat în haină aspră, hrănindu-se cu lăcuste! și miere sălbatică.
În cele din urmă ne arată cele două elemente cheie ale activității lui Ioan: botezul pocăinței și vestirea venirii lui Hristos.
Noi traducem prin ”pocăință”, poate neinspirat, un cuvânt grec: ”metanoia”, care înseamnă ”întoarcere”, ”convertire”. Pocăința are un sens oarecum legist- de act de căință, de regret și auto-pedepsire pentru faptele săvârșite.
Însă esența pocăinței nu e auto-flagerarea (la figurat sau la propriu) ci este întoarcerea: repunerea pe drumul cel bun. Iar aceasta presupune curaj: curajul pe care poate să îl aibă doar un om liber- acela de a își schimba cu adevărat viața, în adevărul Evangheliei.
Cu aceste gânduri- de oameni liberi (căci creștinii sunt oamenii liberi prin definiție- sau ar trebui să fie) să ne apropiem cu meditațiile noastre, de taina ascunsă în istoria Botezului Domnului.
Bogdan DUCA 