Asistăm la un război dintre două lumi.
Pe de o parte suntem noi: civilizația occidentală- cea mai strălucită realizare a umanității, ajunsă la apogeu și ….la declin. O civilizație care își disprețuiește propriile fundamente (marea cultură greco-latină și Creștinismul) și își desconsideră sau își reneagă critic propria istorie.
O civilizație îmbătrânită la propriu, în acut declin demografic, dar care continuă să ucidă prin avort viitoarele generații. O civilizație care s-a construit pe responsabilitate, asceză, sacrificiu și morală, dar care a sfârșit într-o orgie continuă.
Nimic și nimeni nu mai motivează cu adevărat Occidentul. După atentatul de acum două zile, Occidentul s-a ascuns în spatele unei lozinci care îi arată propria slăbiciune:
”Je suis Charlie Hebdo”- nu înseamnă solidarizarea cu libertatea presei și libertatea cuvântului ci solidarizarea cu invectiva,cu impotența de a ajunge la dialog, impotență mascată sub o grimasă arogantă de ură și frustrare. Dar ce poți aștepta de la o civilizație care pare să prefere bordelul bibliotecii și care a și făcut din Universități bordeluri intelectuale?
Pe de altă parte avem Islamul: o civilizație puternică, dinamică, tânără, plină de resurse, fundamentat pe o religie în plină expansiune- religia cu cele mai multe convertiri, lipsită de subtilități filozofice și de vocație a dialogului, dar capabilă să provoace în om instincte războinice ce merg până la autosacrificiu pentru atingerea victoriei.
Sălbăticia sa este constant aceeași din secolul VI încoace. Nu are scrupule altele decât obiectivul său sălbatic- supunerea lumii propriei sale credințe religioase.
Legislația sa, de o barbarie primitivă, zdrobește vieți și înrobește conștiințe în jumătate de lume. Din Indonezia în Nigeria (sau pe străzile deja islamizate ale Londrei sau ale Parisului), Islamul are același miros: de sânge, dorință de a se impune și de a își suplini prin violență toate frustrările istorice.
Cine va câștiga acest război?
Occidentul are armamentul și tehnica necesară pentru a câștiga lupta. Dar nu are voința să o facă, nu mai are energia să lupte.
Iar singurii care pot reda Occidentului virilitatea și vigoarea sunt creștinii.
Însă Creștinismul nu mai este bine văzut în lumea occidentală. Este marginalizat, acuzat de toate relele imaginare, desconsiderat și oprimat. Unicele voci creștine care sunt apreciate sunt doar cele care fac dovada că au toate simptomele impotenței occidentale.
Islamul este sărac și încă ușor manipulabil financiar. Occidentalii își prelungesc (așa cum făceau și vechii romani cu barbarii) existența, prin negocieri și intrigi diplomatice. Însă orice amânare a confruntării nu face decât să acutizeze frustrarea și dorința de revanșă a lumii islamice.
Discursul islamist- care practic, odată cu ”primăvara arabă” a cucerit lumea musulmană este unul nu doar teologic ci și social, aproape sinonim cu cel marxist- lupta nu e doar pentru Allah ci și una pentru resurse, pentru înființarea unei societăți echitabile social. De aceea forța Islamului devine una greu de estimat și de contabilizat, mai ales în contextul în care atât proletariatul cât și lumpenul occidental este alcătuit în bună parte din musulmani.
Ce va urma? Dumnezeu știe….
Bogdan DUCA 