Evident că nu.
Şi raţiunile sunt simple şi logice.
Mai întâi, un Stat trebuie să administreze o societate dominată de valori religioase şi-sau ideologice. Mai mult chiar, în democraţie, desigur, acea societate este cea care îşi trimite reprezentanţi din rândul ei ca să alcătuiască statul- iar aceşti reprezentanţi sunt aleşi pe baza valorilor lor ideologice sau religioase.
Un alt motiv este acela că un Stat care nu se întemeiază pe nişte valori religioase trebuie să se întemeieze pe nişte valori ideologice. Altfel nu are cum să existe. Nu poate exista niciun stat fără o filozofie şi un cod etic în spate. Şi nu există nicio filozofie sau cod etic care să fie neutre.
În sfârşit, al treilea motiv, legat de precedentul, este acela că practic toată politica modernă nu este altceva decât teologie secularizată (ca să ne aducem aminte de deja axiomatica analiză a lui Carl Schmitt, nu doar necontestată ci şi confirmată de o pleiadă mare de gânditori ai politicului din ultima sută de ani).
Statul modern, aşa cum îl avem în toate ţările moderne, inclusiv în România, este un stat lipsit de onestitate şi prins în capcana propriilor sale minciuni.
Pe de o parte el se declară neutru din punct de vedere religios, dar este obligat fie şi din raţiuni electorale să ţină cont de sensibilităţile religioase ale cetăţenilor săi.
Atunci când nu o face (cazul Franţei), o face de pe nişte poziţii ideologice care sfidează flagrant libertatea religioasă şi de conştiinţă. Chiar foarte puternic ideologizatul „marş republican” de duminica trecută, în solidar cu o revistă („Je suis Charlie Hebdo!” presupune solidarizarea cu revista, nu doar plângerea victimelor atentatului), a arătat că Statul francez nu este „neutru religios”, cum se pretinde, ci ateu şi anti-clerical.
Afirmând minciuna neutralităţii religioase şi ideologice, Statul modern erodează puternic fundamentele morale ale societăţii pe care o reprezintă. Ajunge să dilueze inevitabil axiologia tradiţională fiind nepregătit- fără doar în cazul în care are o ideologie puternică în spate (cazurile de tristă amintire ale iacobinismului, comunismului şi nazismului) să înlocuiască coloana vertebrală cu vreun surogat ideologic.
De aici şi situaţia de facto din Europa occidentală, unde după 50 de ani de eroziune puternică a valorilor societăţii, Statul se descoperă impotent în faţa presiunii islamiste iar societatea este aproape imposibil de mobilizat pentru vreun ideal sau altul.
Dar Statul modern erodează şi ideologiile. Efectul îl vedem în Europa de astăzi: lipsită de vitalitate, de idealuri, de motivaţii altele decât mic-hedoniste, îmbătrânită şi obosită. O Europă în care politicul devine tot mai neinteresant şi nemotivant, în care ideologiile şi până şi conceptele de dreapta şi de stânga îşi pierd valoarea şi conţinutul.
Bogdan DUCA 