Duminica „vindecării celor 10 leproşi”

Duminica aceasta Biserica din Răsărit ne propune să medităm asupra naturii umane.
Zece leproşi, auzind că Iisus trece pe lângă satul lor, şi ştiind că Acesta poate să îi vindece, au cerut să îi ajute.
Odată vindecaţi, doar unul dintre ei, şi acela un străin de credinţa evreilor, s-a întors plin de recunoştinţă ca să mulţumească lui Iisus şi să dea slavă lui Dumnezeu.
Şi în zilele acestea bisericile noastre sunt pline full de oameni care cer ajutorul lui Dumnezeu pentru lucruri foarte serioase, pentru lucruri lipsite de importanţă ca şi pentru toate nimicurile. Vine sesiunea şi o să se plictisească preoţii de citit atâtea pomelnice şi acatiste în care se cerşeşte „ajutor la examene”.
O cercetare sociologică a cererilor credincioşilor care merg la biserici, ne-ar umple, foarte probabil, de amuzament şi de întristare. De ce întristare? Pentru că ar arăta limitele pragmatice ale credinţei noastre. Mulţi dintre noi nu cred în Dumnezeu ci într-un soi Prestator suprem de servicii.
Şi încă un Prestator de servicii la care apelăm doar când avem nevoie. Nu simţim nevoia să ne împrietenim cu medicul de pe ambulanţă când îl chemăm, nici cu salvamarul când ne ajută. Sau cu instalatorul, nu e aşa? Le cerem ajutorul, plătim taxa (în cazul nostru, bănuţul care însoţeşte acatistul) şi….gata. Unii dintre noi, cam 10 la sută, le şi mulţumesc :).
Relaţia cu Dumnezeu este ceva mai mult decât atât. Relaţia cu Dumnezeu este-sau ar trebui să fie, o relaţie personală. Miza ei nu este nici bunăstarea noastră în lumea aceasta, nici măcar sănătatea noastră. Miza ei este…..relaţia cu Dumnezeu. Căci da, provocarea Creştinismului aceasta este: să ne facem din Dumnezeu Prietenul, Fratele şi Tatăl nostru. Iar toate celelalte se vor adăuga nouă. Sau ni le putem obţine şi singuri- căci ne-a făcut Dumnezeu cu deşteptăciune.