Duminica aceasta intrăm într-o perioadă aparte a anului liturgic- timpul Triodului, perioadă mai intensă de pocăinţă, rugăciune şi de nevoinţă (intrăm în curând în cele 7 săptămâni ale Postului Mare).
E un timp dificil, dar şi o perioadă frumoasă din an- pentru că tot ce se întâmplă în biserici în această perioadă, rugăciunile specifice, cântările, atmosfera, sunt menite să ne scoată din ritmul şi din logica timpului normal, să ne forţeze să gândim cu o cugetare care nu este una pământească.
„Mintea cea mai presus de minte”- pe care ne îndeamnă Biserica să o dobândim, parcă prinde înţeles mai bun în această perioadă de punere a noastră în rost.
Timpul acesta este şi timpul pocăinţei, înţelese ca metanoia- întoarcere la ceea ce este cu adevărat al nostru (şi cu adevărat al nostru este conştiinţa că „dumnezei suntem toţi, fii ai Celui Preaînalt”, cum ne spune Psalmistul). Este timpul smeririi trupului şi înălţării cugetului către Dumnezeu.
Intrăm în Triod cu rememorarea evangheliei cu pilda rugăciunii vameşului, spre deosebire de cea a fariseului- lecţie de smerenie necesară pentru acest început de drum spiritual, drum în care trebuie să intrăm cu conştiinţa păcatelor noastre şi a felului nostru de a fi.
Dacă nu ne cercetăm adânc cugetul, dacă nu ne recunoaştem în faţa lui Dumnezeu limitele noastre şi păcatele noastre, atunci e imposibil să primim ajutorul Său, care, cum frumos spune o rugăciune (de la hirotonie) „pe cele neputincioase le vindecă si pe cele cu lipsă le împlineste.”
Bogdan DUCA 