Cum am intrat în zodia marţială a zvonurilor de mobilizare şi de război, îmi pun (din nou) problema loialităţii.
Sunt loial înainte de orice Creatorului meu. Da, pentru credinţa mea în Dumnezeu sunt dispus inclusiv la sacrificiul suprem.
Sunt loial faţă de părinţii, sora şi fratele meu şi faţă de toţi cei pe care îi iubesc. Nu cred că s-ar pune problema, dacă Doamne fereşte! ar fi cazul, să mă sacrific pentru ei. Şi sunt sigur că acelaşi lucru este valabil şi din partea lor.
Sunt loial faţă de principiile mele. Ele sunt singurele care mi-au cerut până acum să fac diverse sacrificii. Le-am făcut şi sunt sigur că voi face şi pe mai departe.
Sunt loial faţă de poporul meu. Dar cred că semnul loialităţii mele faţă de popor nu este să mor pentru el ci să trăiesc astfel încât să îi fiu util. Nu vreau să mor pentru poporul român ci vreau să trăiesc pentru el.
Acelaşi lucru este valabil şi când vine vorba de Statul român. Statul modern nu are nevoie de jerfe de sânge ci de jertfe de neuroni. Ţării ăsteia nu îi lipsesc eroii care să putrezească prin coclauri de luptă ci îi lipsesc oamenii principiali şi educaţi, care ştiu şi respectă regulile jocului.
Statul român crede că pot să îi ofer ceva? Să îmi solicite să îmi pun mintea la contribuţie pentru mai buna lui funcţionare, nu să mă oblige să fiu obedient faţă de mişmaşurile unor rozătoare laşe şi perfide care bântuie prin palatele instituţiilor sale.
Bogdan DUCA 