Partidul fondat de Monica Macovei este….partidul Monicăi Macovei.
Să mă explic. Partidul acesta există pentru că există Monica Macovei, pentru că Monica Macovei face politică, pentru că Monica Macovei vrea un partid al ei, pentru că sunt nişte oameni care o iubesc pe Monica Macovei.
Deci nu vorbim de un partid politic serios ci de un partid de lider, depedent de imaginea Monicăi Macovei.
Partidele serioase sunt cele care au o notorietate şi o consistenţă ce o depăşeşte pe cea a liderilor şi ai cărei lideri se schimbă periodic. Ele ajung să capete încrederea unui electorat matur şi să supravieţuiască pe termen lung în politică. Atât PSD cât şi PNL sunt astfel de partide- din păcate, singurele rămase.
Partidele de lider- al căror factor de coeziune este dat de încrederea faţă de un om politic (gen Mişcarea Legionară, Partidul România Mare sau M10) ajung să se identifice cu biografia liderului lor şi să nu supravieţuiască morţii politice a acestuia.
Desigur, o să mi se spună că e posibil ca Monica Macovei să crească în jurul ei o echipă de lideri. Cu toate acestea, în campania electorală nu am văzut o echipă a Monicăi Macovei- singurul consilier de încredere părea a fi pisica închiriată pentru fotografiile de campanie (e dezamăgitor să afli că doamna Macovei este atât de singură încât nu are nici măcar o pisică).
Iar liderii M10 sunt două personaje deja compromise politic- Marian Preda şi Adrian Papahagi, caricaturile tragi-comice ale unei alte aventuri oengistico-politice, Mişcarea Populară, plus nişte necunoscuţi ce par a fi oameni aflaţi sub vraja admiraţiei faţă de Monica Macovei, imaturi politic, hipsteri pasionali.
E posibil ca în anul 2016 să avem o surpriză neplăcută: partidul Monicăi Macovei să manipuleze imaturitatea civică a acestui nou electorat urban, care a răsturnat rezultatul alegerilor prezidenţiale din toamnă. De aceea să nu ne culcăm pe o ureche, chiar dacă atmosfera de ieri (mai ales discursul savuros al lui Adrian Papahagi), de la lansarea M10, ne arată că partidul acesta nou nu are alte resurse politice vizibile în afara analfabetismului democratic al adulatorilor Monicăi Macovei. Dar cine ştie pentru cine va lucra SRI-ul lui Coldea în 2016?
bun așa. desigur că noi nu știm că acest coldea a fost numit când a schimbat monicuța asta legea justiției.
ApreciazăApreciază
Domnule Duca, aveti dreptate. Acum, cat e cald, proaspat, abia facut, M10 este un partid de lider. Dar eu cred ca de aici se incepe. Cineva are o viziune, o transforma intr-un proiect apoi o pune in practica. Daca va sti sau nu sa creasca o echipa de lideri, se va vedea in timp. Insa, sa spuneti ca Papahagi este o „caricatura tragi-comica” sau ca electoratul acestui partid este format din hipsteri imaturi politic si analfabeti, tot politic, vadeste nu doar o rautate din partea dvs, dar probabil cu totul alte interese, mai mult sau mai putin platite.
ApreciazăApreciază