Am postat ieri, pe Facebook, o idee foarte interesantă a unui deputat- orice decizie discutabilă a Curții Constituționale să poată fi anulată prin votul a două treimi plus unu dintre parlamentarii adunați în plen.
Reacțiile au fost uluitoare, de parcă propunerea viza dreptul Parlamentului de a anula deciziile Sfintei Treimi.
În fapt logica parlamentarului este impecabilă.
Parlamentul României este singura instituție suverană în deciziile sale din Stat. Chiar și Curtea Constituțională funcționează pentru a apăra o Constituție scrisă și votată de Parlament (transformat în Adunare Constituantă) și pe baza unei legislații scrise și votate tot de către parlamentari.
Cât despre Curtea Constituțională, ea trebuie să judece constituționalitatea unui demers legislativ sau al altuia. Însă nimeni nu o suspectează de infailibilitate. Ba chiar este știut că este o Curte emanată politică, ai cărei judecători au un trecut politic, niște datorii morale, niște relații, niște obligații, niște fini, niște nași, etc….
Votul unei majorități de două treimi a Parlamentului- ceea ce presupune deja acordul parlamentarilor și de la putere și din opoziție, este un vot mult mai puțin suspect decât voturile judecătorilor CCR pentru anumite spețe.
Este destul de greu să intimidezi, cumperi, convingi peste 400 de parlamentari decât să intimidezi, cumperi, convingi 5 bucăți de judecători CCR.
Însă ce cred că este mai mult decât important pentru prezentul și viitorul României este ca românii să își recapete încrederea în Parlament, să înțeleagă că Parlamentul este singura instituție care îi poate apăra de dictatură, singura instituție cu adevărat reprezentativă a societății noastre.
Și că în loc să se supere pe Parlament pentru că este plin de idioți (care sunt, între noi fie vorba, după chipul și asemănarea poporului), trebuie să se supere pe ei. În 2016 au șansa să fie foarte atenți pe cine votează- să își cântărească cu atenție votul.
As fi de accord cu parlamentarul in cauza, daca parlamentarii ar avea oarece pregatire. Daca ii cauti prin CV-uri, sunt vai de mama lor, ca si majoritatea legilor pe care le scot. In concluzie, nu m-as lasa pe mana lor, mai ales ca daca nu au un interes propriu, ii doare in pix de deciziile CCR. O initiative interesanta ar fi introducerea procedurii de „recall” adica noi, ca alegatori sa-i putem trimite acasa pe alesii care absenteaza, citesc ziarel, situ-ri porno, etc., deci nu respecta programul pentru care I-am ales! Cu siguranta, toti parlamentarii vor vota impotriva unei astfel de propuneri!
ApreciazăApreciază