Din nou despre ora de religie și despre experiențele mele cu ea

După cifrele care se vehiculează deja, aproximativ o treime din profesorii de religie își vor pierde locurile de muncă. Mii de profesori vor rămâne șomeri din pricina unei Curți Constituționale imoral de ilogice și a unei secte minuscule de fanatici liberi de orice conștiință.
Partea a tristă a poveștii este că toate acestea puteau fi oprite din timp. Puteau fi oprite dacă clasa politică românească nu ar fi transformat Curtea Constituțională într-un soi de dumnezeu infailibil, dacă ar fi știut de la bun început- încă din anii 90-că principiile fundamentale ale societății românești nu se negociază (nici cu Consiliul Europei, nici cu UE, nici cu SUA, nici cu Rusia).
Puteau fi oprite dacă societatea civilă autentică (Biserică, culte, ONG-uri racordate la agenda reală a societății românești) nu ar fi lăsat- prin inactivitatea lor, inadecvarea lor, timiditatea inexplicabilă- scena liberă pentru o falsă societate civilă, alcătuită din 10 oameni dar cu 1000 de ong-uri, bine stipendiate de afară, inclusiv prin finanțări și susțineri directe ale unor ambasade- de te și întrebi cât de elastice au devenit normele diplomatice.
Puteau fi oprite dacă Biserica Ortodoxă și celelalte Biserici și culte creștine ar fi tratat chestiunea orelor de religie nu ca pe un drept obținut până la sfârșitul lumii, ci ca pe o șansă extraordinară ca învățătura lui Hristos să ajungă în mințile și sufletele copiilor și tinerilor, ca pe acea oră săptămânală a dialogului cu Dumnezeu.

Eu am fost elev care a făcut religia în școală. Când eram eu în clasa a V-a a început și predarea religiei în școli. Am avut parte de un profesor extraordinar- Bogdan Blaga- navigator care a renunțat la meseria sa ca să fie lucrătorul lui Hristos în școli.
Imaginea mea cu Bogdan, este aceea cu el cărând un sac uriaș de rafie plin de Biblii sinodale. Prima mea Biblie am obținut-o după ce am luat 10 la un concurs făcut special de Bogdan pentru a ne câștiga Bibliile.
Al doilea profesor al meu a fost Mihai Deliorga, acum preot la Poarta Albă, județul Constanța. Au fost niște ani minunați, în care nu făceam religie după programe ci ….după suflet. Venea cu un casetofon dublu și ascultam la ore muzică psaltică grecească, slavonă, sârbească, românească. Avea geanta plină cu albume de icoane autentice, pentru a ne forma gustul pentru arta creștină autentică și a ne feri de kitsch.
Am rămas prieten cu profesorii mei de religie și am crescut nu doar duhovnicește ci și intelectual cu ei. Prin ei am cunoscut și filozofia. Un alt profesor de religie, care deși nu a fost propriu-zis al meu, a fost o prezență foarte importantă pentru mine,a fost George Mindirigiu (profesor de religie la colegiul Mircea cel Bătrân din Constanța), cel care mi-a deschis porțile sufletului spre marea cultură.
Când profesorul meu de logică și filozofie spunea că e prea prost plătit ca să discute cu mine despre Aristotel, cu George citeam dialogurile lui Platon, aveam planuri de lectură și studiu pe diverse teme teologice și filozofice.
Am fost de asemenea profesor de religie timp de trei ani de zile, din 2000 până în 2003 (în anii II-IV de facultate). Deja disciplina Religie ieșise din faza ei frumoasă, fusese instituționalizată, cu programe, manuale, scheme de lucru, etc. Am predat la absolut toate nivelurile de învățământ preuniversitar: de la clasa I până la clasa a XII-a (inclusiv clase de ucenici și profesionale).
Am văzut ce înseamnă program de învățământ inept, cum birocrația -care din păcate sugrumă toate disciplinele de învățământ- devine mai importantă decât munca reală cu elevii.
Doar simplul fapt că nu aveam nicio ambiție sau motivație să fac o carieră în învățământul religios preuniversitar, lucru care îmi oferea o mai mare libertate de mișcare, a salvat pe elevii mei de plictiseala și riscurile unei programe care, atunci când elevii erau la vârsta întrebărilor despre viață, obligă pe profesori să le povestească despre mitropoliți moldo-vlahi mediocri sau …despre broderie religioasă.
Iar faptul că, ajuns prin Constanța, mă mai salut duminicile (la catedrală, la biserica Sfântul Mina, la biserica Sfinții Trei Ierarhi) cu foști elevi și eleve, mă face să mă gândesc că nu am greșit deloc încălcând programa ineptă și neascultând de inspectorat. Dar câți profesori ar fi putut lua decizia mea? Eu predam în școală pentru că doream asta iar salariul de profesor suplinitor nu era ca să îmi plătesc facturi sau mâncare, ci reprezenta banii mei de buzunar. Însă pentru mulți, salariul acela este suportul financiar al vieții lor de zi cu zi. Puteau ei risca atât de mult pentru a înfrunta directive inepte și a încălca o programă stupidă?

Bătălia aceasta este pierdută dacă din toamna anului viitor, din 9 martie chiar, profesorii de religie care vor mai fi pe câmpul de luptă al școlilor, nu vor sfida o ierarhie anchilozată și nu vor face din orele de religie niște ore de întâlnire cu Dumnezeu și nu de plictiseală pedagogică….