Am trei amintiri care mă însoțesc de fiecare dată când mă gândesc la Marius Oprea.
Prima amintire este legată de Marius Oprea, venit la o ședință a unui ONG în care eu îmi pusesem mari speranțe că va face multe acte de vitejie politică. Toți eram sobri, oarecum tensionați, gândind nu doar viitorul ONG-ului dar și al politicii românești. Făceam planuri pe hârtie, număram filiale și posibile filiale, ne împărțeam pe comitete și comisii.
Și vine Marius Oprea cu…..două pungi din care se iveau indiscret niște ceapă verde și în care se deduceau niște roșii frumoase.
A doua amintire este dintr-un restaurant, plin de lume ”bună”, unde, la fel, la o masă, ”conspiram” de zor tot pe teme politice. Apare Marius- într-un suman superb, cu două sacoșe. În una avea niște…..cătușe lanțuri, găsite de el, arheologul terorii comuniste. În cealaltă, cămașa plină de sânge a lui Vasile Paraschiv (unul din puținii și uitații dizidenți autentic anticomuniști)- pe care nevasta acestuia nu se îndurase să o spele, după o anchetă.
A treia amintire este cu Marius povestind despre cum a dormit o noapte lângă oasele și în groapa celui care, bănuiește Marius, nu doar cu argumente mistice ci și arheologice, ar fi fost chiar Valeriu Gafencu, Sfântul încă necanonizat din închisorile comuniste.
Par trei întâmplări stranii, oarecum anecdotice. Însă pentru mine sunt asemenea unor apoftegme patericale- îți spun ceva doar dacă te oprești un pic și meditezi la sensul lor.
Prima lecție este cea a diferenței.
Marius Oprea nu e ca noi. Și ăsta este cel mai bun lucru pe care l-a făcut providența, că Marius Oprea nu este ca noi. Pentru el nu este, cred, deloc un lucru bun: el poartă crucea celui care tot timpul este înțeles post-factum, care este privit uneori cu frică (ce vrea și nebunul ăsta care pare să nu poată să spună nimic altceva decât adevărul? chiar și adevărul care nu convine, care nu e popular), alteori cu falsă deferență (câți politicieni nu au vrut să instrumentalizeze imaginea lui Marius…. Și câți o vor mai face….)
Marius e atipic pentru că este mereu același, fie că este la o conferință academică (căci Marius Oprea este un cercetător științific foarte serios), fie că este într-un mediu politic înalt (iar Marius a ocupat demnități politice de consilier de stat, de director de institut/echivalent cu secretar de stat), fie când dezgroapă victimele comunismului, fie când scrie poezie, fie că este într-un restaurant elegant sau într-o cârciumioară boemă.
A doua lecție este cea a firescului
Marius, pentru cine nu îl cunoaște, este un om delicat (ca ceapa aia de se ițea din punga de la piață), savuros (mult mai mult decât tomatele acelea), aprig ca fierul lanțurilor (numai că lanțurile sale sunt lanțurile principiilor-însă nu am văzut un om mai natural în a fi loial principiilor), care și-a asumat cămașa morții, dar și a vieții cu gândul la moarte (sângerândă de multe ori, chiar dacă nu tot timpul cu sânge fizic).
Ei, toate aceste calități sunt de un firesc uluitor. Și enervant pentru cei care confundă naturalețea cu mersul după turmă. Naturalețea lui Marius nu e naturalețea oilor, nu e mioritică. Naturalețea lui e cea a copacului- turma trece, fuge, se lasă ghidată de ciobani sau de cei ce vor să o tundă sau să o taie, dar copacul e acolo, nemișcat și natural de ferm.
De aia nu e nimic nefiresc să vezi pe Marius vânând criminali comuniști, dar și fiind martor al apărării în procese pentru diverși securiști acuzați pe nedrept, certându-se și împăcându-se cu diverși politicieni și personalități publice.
Pentru că deși se pare că Marius e inconstant, el este de fapt un punct constant, util ca să vezi de fapt inconstanțele unilor sau altora.
A treia lecție este cea a credinței
Marius e un creștin cum rar am văzut. Pentru că nu e ceva standard, formalizabil, de catalogat.
Puțini știu că Marius nu e doar arheologul ”țăcănit” care dezgroapă morții uciși de comuniști ci este arheologul ”țăcănit” care îngroapă apoi creștinește, cu slujbă și rânduială, pe cei descoperiți și salvați de neuitare.
Dar a vorbi despre creștinismul lui Marius și despre suspiciunile să le zicem duhovnicești pe care le am cu privire la Marius Oprea, mă opresc aici. Nu de alta, dar sigur o să citească și în Postul Mare trebuie să ne smerim aproapele, nu să îl facem să se mândrească, nu e așa?
Așa că…. excelsior, Marius Oprea. Nu te opri că încă nu ai făcut tot ce trebuie să faci 🙂
Domnule Duca
Vă mulţumesc pentru acest comentariu absolut minunat. Şi daţi-mi voie să vă fac o mărturisire nu foarte creştinească. Vă invidiez, însă „constructiv”, că l-aţi pereceput astfel pe Marius Oprea. Am avut prilejul şi onoarea să scriu şi eu despre el, dar niciodată n-am scris atât de inspirat. Acum, mai mult ca oricând, poate, Marius are nevoie de iubirea şi suţinerea noastră, acum când ne aflăm sub asediul lupilor aşa de bine mascaţi în blăni de oaie, că nu-i mai putem deosebi pe unii de alţii. Dumnezeu să vă răsplătească gândurile frumoase şi sincere! Cu deosebită stimă,
Luiza Barcan
ApreciazăApreciază
imi vine sa vomit. habar nu aveti despre cine vorbiti. habar nu aveti de trecutul lui Oprea, acest pervers narcisist periculos de manipulator. acest misterios colaborator al securitatii caruia un fir de par din cap nu i s-a atins cind era asa pretins dizident, o palma nu i s-a dat. colegilor lui, da. 99,99% din tot ce a facut, scris, vorbit si intreprins este fals. Oprea a inventat un personaj pe care voi il promovati cu lacrimi in ochi, in timp ce activitatile lui importante se rezumau la betii si dosare, scrisori, informari peste tot acolo unde trebuia si la momentul la care trebuia. Oprea este insasi minciuna, inclusiv pentru familia lui. Oprea e jumatate psihopat si are avea nevoie de ajutor specializat si jumatate ticalos si ar fi fost nevoie ca toti cei ce stim sa ne fi pus impreuna pentru a demola monstrul. luati de timpuri si de scirbe nu am facut-o, am incercat, ca si fosta sotie, sa ne indepartam cit mai mult posibil de acest cancer. a fost alegerea noastra. dar nu mai dansati vals dupa muzica asta de circ unde trombonul e piesa de rezistenta.
ApreciazăApreciază
Ce să vă mai răspund, domnule Lucian?
(Iertare, pentru această formulă, dar fără un nume de familie, aşa a ieşit, caraghios).
Dumnezeu ştie ce ştiţi, credeţi şi încercaţi să faceţi, eu nu văd aici decât resentimente şi frustrare.
În loc să „demolaţi”, încercaţi să construiţi dvs. ceva, ar fi mai util.
Ce postez este un fragment (articolul întreg, aici: http://www.atitudini.com/2011/11/in-romania-comunismul-nu-a-cazut-cand-se-vor-gasi-moastele-sfantului-inchisorilor-valeriu-gafencu/) dintr-o relatare (subiectivă, e drept) a unui fapt simplu şi adevărat.
„Minunea săvârşită de Valeriu Gafencu
Sfântul Valeriu a rânduit însă o întâmplare minunată, încredințându-ne că el este încă viu şi făcător de minuni şi aşa cum reuşea în închisoare să convertească inimile şi celor mai aprigi gardieni, tot aşa nea arătat şi acum. La sfârşitul operațiunilor arheologice, în urma cărora au fost descoperite rămăşițele a patru martiri ai rezistenței anticomuniste, fiind uşor de distins datorită faptului că erau fără sicriu, unul chiar cu fața în joc şi cu mâinile la spate, istoricul Marius Oprea, vizibil emoționat, cere Părintelui paroh să oficieze măcar un parastas pentru bieții deținuți. Pe parcursul acestor zile, doi părinți din mănăstirea noastră au rămas neclintiți lângă gard, priveghind în rugăciune la căpătâiul martirilor descoperiți. Părintele paroh îi mărturiseşte lui Marius Oprea că ar face parastasul, dar că nu are cântăreț. Inspirat de Dumnezeu, Marius Oprea îi arată Părinții de dincolo de gard şi îi recomandă: Uitați cântăreții acolo! Şi minunea s-a săvârşit. Părinții au fost chemați înăuntru şi cu mare bucurie au săvârşit parastasul celor care îşi dăduseră viața în temnițele comuniste.
Operațiunea arheologică va continua şi anul viitor mai desăvârşit, deoarece se vor efectua săpături şi în afara gardului cimitirului, unde se ştie că erau îngropați deținuții, pe o porțiune destul de largă. Sfântul Valeriu aşteaptă rugăciunile noastre şi poate că data viitoare vom şti să răspundem prezent chemării martirilor noştri[2].”
ApreciazăApreciază