Intrăm acum în a doua carte a Bibliei- Cartea Ieşirii (Exodului), care ne relatează despre eliberarea poporului lui Israel din robia egiptenilor (primul Paşti), despre drumul de 40 de ani al poporului evreu spre pământul făgăduinţe şi despre legile pe care Dumnezeu le-a dat, prin Moise, poporului Său.
E o istorie plină de măreţie, plină de sunetul paşilor lui Dumnezeu, de acte de vitejie, de atrocităţi, de căderi şi ridicări ale oamenilor, de….viaţă.
Cartea Ieşirii are o semnificaţie aparte pentru noi, creştinii aflaţi în perioada Postului Mare. Pentru că ieşirea poporului lui Israel din Egipt este primul Paşte din istorie iar pelerinajul lor prin deşert, timp de 40 de ani, până la intrarea în pământul Făgăduinţei, este primul Post Mare din istorie.
Eliberat din robia Egiptului, poporul evreu primeşte Legea după care să îşi îndrume paşii şi să îşi judece faptele. Dar mai ales, trece printr-un lung purgatoriu- cel al pustiei- în care timp de 40 de ani poporul se înoieşte. Toţi evreii care cunoscuseră robia Egiptului, care aveau încă mentalitate de sclavi, mor şi doar copiii poporului evreu, născuţi sub Legea dată de Dumnezeu şi nu sub legea Egiptului, se fac părtaşi de intrarea în Pământul Făgăduinţei.
Drumul nu este ferit de ispite. Poate cea mai puternică ispită îndurată de evrei este cea a cârtirii împotriva lui Dumnezeu care le-a oferit libertatea. Cei născuţi sclavi nu ştiu ce să facă cu libertatea care, descoperă ei, înseamnă responsabilitate- că spre deosebire de robie, în care un stăpân se asigură să dea şi mâncarea, şi băutura, şi casa proprietăţii sale- sclavul, libertatea presupune griji, presupune luptă continuă, presupune nevoia de a fi păstrată, uneori cu preţ de sânge.
Postirea noastră, cu toate ispitirile sale, cu toate neputinţele sale, cu toate căderile şi ridicările sale,este foarte asemănătoare cu drumul poporului evreu spre pământul făgăduinţei- şi o să vedem lucrul acesta dacă vom citi cartea Ieşirii.
Şi noi în postirea noastre avem pofte, avem ispite, avem căderi, dar ele trebuiesc urmate de ridicări. La fel ca şi în cazul poporului evreu, unde nu cei care au ieşit din Egipt sunt şi cei care au intrat în pământul încredinţat evreilor de Domnul (de îl numim acum Palestina şi unii dintre noi îl neagă acum evreilor), şi la noi Postul trebuie să presupună o schimbare radicală.
Dacă din Post ies acelaşi om, cu aceleaşi păcate şi aceleaşi slăbiciuni cu care am intrat, atunci înseamnă că am ratat Postul acesta. De aceea Postul înseamnă foame (aşa cum evreii au înfometat în deşert), înseamnă pocăinţă prin Spovedanie (aşa cum evreii s-au îndreptat prin Lege), înseamnă punere în rânduială (aşa cum evreii au devenit, prin organizare un popor, aşa şi noi punem rânduială vieţii), înseamnă luptă cu pornirile firii paşa cum evreii au luptat cu popoarele deşertului), înseamnă tăiere a voii pentru un scop măreţ: libertatea în Dumnezeu.
Bogdan DUCA 