Această Duminică a Postului Mare este închinată Sfintei Cruci- amintire că nu există înviere fără cruce, că nu se poate săvârşi nimic bun fără jertfă.
Cuvintele lui Hristos din Evanghelia acestei Duminici sunt aprige, de o actualitate înfricoşătoare în momentul rostirii lor ca şi în zilele noastre:
„Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.
Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.
Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?
Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri.” (Marcu, 8, 34-38).
„Neamul acesta desfrânat şi păcătos”, în care trăim noi, are o obsesie în a încerca să ne convingă că nu avem ce căuta cu propria credinţă în societate, că a fi creştin este o chestiune care ţine de intimitate, că e chiar ruşinos şi „jignitor pentru alteritate”, „incorect politic”, să mărturisim credinţa în public.
Dar şi mulţi creştini, având ca pretext „smerenia” (în spatele căreia se ascunde de fapt frica de judecata lumii acesteia), se tem să facă publică credinţa lor, să o mărturisească în faţa oamenilor, să se ghideze public după ea. Vezi Doamne, dacă mărturisim pe Hristos, ne-am mândri cu propria credinţă şi am păcătui….
Poate că au fost vremuri mai binecuvântate în care a spune că mergi la biserică, că posteşti, că te spovedeşti de păcatele tale, că încerci să îţi iei ca repere de viaţă valorile creştine, să fi fost inutil- aceasta pentru că majoritatea oamenilor se ghidau după aceleaşi repere spirituale.
Dar acum?
Acum a fi creştin este, mai mult ca oricând, a fi contra orânduirii şi rânduielii acestei lumi. A fi creştin înseamnă a crede învăţături contrare acestei lumi, a avea o etică care nu este a acestei lumi, a provoca dispreţul, ironia şi ura acestei lumi.
Faceţi un test: scrieţi pe Facebook, Twitter, Google Plus sau ce mai aveţi, că dumneavoastră nu credeţi că omul se trage „din maimuţă” ci că voi mărturisiţi adevărul că omul a fost creat de Dumnezeu din ţărână, după Chipul şi asemănarea Creatorului său. O să vedeţi câte „laude” o să primiţi pentru această simplă şi adevărată mărturisire: veţi fi trataţi cu superior dispreţ, veţi fi luaţi peste picior, veţi fi jigniţi, veţi fi izolaţi. Şi pe bună dreptate, pentru că mărturisirea dumneavoastră sfidează idolii acestei lumi- care vrea să îl scoată pe Dumnezeu din socotelile sale.
În definitiv teoria evoluţionistă este foarte convenabilă moral- dacă omul este doar un animal, se poate comporta ca animalele, nu e aşa? De aceea nu e o întâmplare că cele mai atroce crime din istorie (comise în comunism şi nazism), în paralel cu cea mai extravagantă degenerare sexuală, au fost generate de ideologii care se revendicau de la teoria lui Darwin, de la transformarea ei în dogmă.
A mărturisi că eşti creştin este tot mai mult un act de curaj. Să fim dar curajoşi. Să mărturisim credinţa în toate formele- închinându-ne fără să ne ruşinăm atunci când trecem prin faţa unor biserici sau când ne aşezăm sau ne ridicăm de la masă, vorbind, scriind pe internet, votând, făcând politică într-un duh creştin, atenţi la voia lui Dumnezeu şi nu la dorinţele lumii.
Curaj! A îţi lua crucea de creştin nu e comod, nu e cool, nu e aducător de avantaje în aceste vremuri. Dar este singurul lucru bun pentru suflet. Dar „ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?”
Bogdan DUCA 