Traian Băsescu a lansat, de-a lungul mandatelor sale, trei teme care nu mi-au inspirat (instinctiv, inițial) încredere.
Prima a fost tema ”independenței justiției”. Eu știu că justiție înseamnă instanță de judecată, nu procurori. Iar eu cred că infailiblizarea procurorilor este un atentat la libertatea mea personală.
Mai știu că justiția nu poate să lucreze decât pe baza unei legislații care este votată de Parlament și promulgată de Președinte, deci limitele sale sunt, firesc, bine trasate de politic, prin instituția fundamentală a democrației- Parlamentul.
A doua temă a fost cea a ”luptei împotriva corupției”. Nu l-am crezut pe Traian Băsescu ca fiind un om care, sincer, poate să conducă astfel de lupte. Nici pe el, nici pe colegii și (foștii) săi aliați din PDL.
Apoi am văzut cum ”lupta împotriva corupției” a fost instrumentalizată electoral și în luptele politice. Am văzut cum conceptul de ”corupt” a devenit o etichetă la fel de politică ca și cel de ”chiabur” în altă epocă istorică.
A treia temă este cea a ”Parlamentului rău”. Domnul Băsescu a fost constant un adversar al Parlamentului, a insistat pentru înființarea unui Parlament unicameral, cu un număr cât mai restrâns (și ușor manipulabil) de parlamentari.
Și nu mi-a scăpat nici faptul că domnul Băsescu folosea primele două teme pentru a o justifica pe a treia și pentru a încerca să inducă o stare de spirit anti-parlamentară.
După 2012 am avut o revelație: aceste trei teme nu erau marotele lui Traian Băsescu. Erau la ”impuse”. Dovada cea mai bună este chiar aceea că Traian Băsescu și camarila sa politică sunt lichidați de ”justiție” (procurori), chiar în aceste săptămâni. Chiar și pesedistul Darius Vâlcov este arestat pentru faptele sale din epoca pedelistă. Forțe cu mult peste clasa politică românească erau chitite să impună aceste teme. Scopul? Cel mai posibil o clasă politică cât mai timorată, mai depersonalizată și mai obedientă, un circ mediatic menit să manipuleze opinia publică în direcția acceptării unui sistem în esență nedemocratic- potrivit căruia politicianul- care ar trebui să fie reprezentantul cetățeanului, este structural rău și corupt.
Iar ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni nu face decât să îmi confirme această tragică descoperire.
Refuz de la bun început orice critică de genul: ”aperi hoții”, ”aperi comuniștii”. Pur și simplu apăr Parlamentul. Că el este plin de prezumptivi hoți, prezumptivi corupți, prezumptivi idioți, nu este doar vina lor: este vina mai ales a partidelor care își selectează astfel de candidați și apoi vina electoratului care îi votează.
Parlamentul însă, repet, este instituția fundamentală a democrației. Aceasta nu este o părere ci este dogma democrației.
E vina noastră că îl umplem de parlamentari care nu sunt vrednici de demnitatea lor de senatori și de deputați, care votează ca niște ovine la cum le impun șefii, care se tem să își asume public punctele de vedere, care nu au curajul și nici inteligența de a face politică.
E responsabilitatea noastră aceea de a trimite acolo elite și nu escroci.
Însă nu putem să subminăm parlamentul, nu putem să subordonăm această putere în stat, nu altei puteri în Stat (i.e. Justiția) ci procuraturii. Dacă o facem, ne luăm ”la revedere” de la democrație.
Când văd comportamentul inadmisibil al parlamentarilor de acum, care tac laș atunci când este subminată autoritatea și demnitatea instituției Parlamentului, ba chiar contribuie la distrugerea ei, îmi dau seara de impactul isteriei.
Când văd cum ambasade au impertinența de a critica decizii ale parlamentului, văd originile acestei isterii.
Iar atunci când președintele țării confundă justiția cu procuratura, atacă parlamentul negând dreptul constituțional al parlamentarilor de a decide dacă un coleg al lor să fie arestat sau nu, senzația mea este aceea că asistăm la sfârșitul democrației.
Bogdan DUCA 