Episcopul Virgil al Oradei, aşa cum l-am cunoscut

Nu ştiu dacă Preasfinţitul Virgil Bercea este sau nu vinovat de povestea de la primăria din Beiuş, unde un contract cu direcţie pentru o firmă de casă a primarului a dus la scutirea de taxe a unor proprietăţi ale Episcopiei greco-catolice din Bihor.
Ştiu că proprietăţile respective erau ale Bisericii şi nu ale episcopului şi mai ştiu pe cineva: îl ştiu pe Episcopul Virgil.

L-am întâlnit pe….internet. „Combăteam” de zor pe forumuri catolice, apărând identintatea bizantină a greco-catolicilor români şi încercând să mediez o pace (imposibilă?) între catolici şi ortodocşi. Nu aveam de unde să ştiu că episcopul mă citeşte.
Mi-a comunicat aceasta mai întâi printr-un prieten comun ca mai apoi să ajungem să ne scriem personal. Aşa a aflat de intenţia mea de a intra în comuniune deplină cu Roma.
M-a încercat şi m-a ispitit înainte- ca să fie sigur că nu o fac nici ca să devin popă, nici ca să primesc vreo bursă sau vreo sinecură. Pentru că pentru mulţi, mai ales atunci, Biserica Catolică era cântărită în funcţie de potenţialul ei financiar şi de posibilitatea de a obţine uşor o viză şi chiar şi un loc de muncă prin Occident.
Apoi ne-am văzut prima dată.
Am plecat din Bucureşti cu un tren de noapte pentru a ajunge dimineaţa la Oradea- ca seara să mă întorc înapoi în Bucureşti. Ajuns foarte de dimineaţă în Oradea, mi-era jenă să îl sun pe episcop- îmi dăduse mobilul său, ca să îl întreb cum să mă descurc să ajung la seminarul teologic- unde stabiliserăm să ne vedem.
M-a sunat însă el- se interesase de ora de sosire a trenului şi mi-a dat indicaţiile pentru a ajunge la seminar, cerându-şi scuze (wow! Un episcop care îşi cere scuze? Eu veneam din mediul în care până şi ultimul arhiereu vicar se considera pe sine cel puţin ca un faraon) că nu poate să vină să mă ia de la gară.
Ajuns la seminar am participat la Liturghia oficiată de P.S. Virgil şi, la sfârşit, l-am văzut că vine spre mine şi mă strânge în braţe. Eu nu sunt un om mititel (am 1,80) dar P.S. Virgil e un om înalt bine, aşa că m-am simţit ca un copil strâns în braţe de părintele său- ceea ce era chiar la propriu, PS Virgil fiind încă în toate veştmintele sale arhiereşti.
Am luat micul dejun împreună cu seminariştii, cot la cot cu episcopul şi apoi l-am însoţit în elegantul birou de la episcopie unde practic am fost martorul zilei de lucru a unui arhiereu: toate primirile din ziua aceea le-a făcut cu mine, cuminte, pe un scaun din birou.
Însă surpriza a fost prânzul. Episcopul m-a poftit să luăm prânzul în… bucătăria sa. Ieşind din elegantul birou episcopal am coborât (sau urcat? memoria nu mă mai ajută bine- sunt 10 ani de atunci) în apartamentul său personal- de o modestie impresionantă şi foarte puternic contrastantă cu ce văzusem în biroul oficial.
Episcopul şi-a scos reverenda şi m-a poftit în bucătărie unde o doamnă în vârstă pusese deja farfuriile de ciorbă.
La felul doi, s-a descoperit că nu avem murăturile pe masă. Episcopul Virgil s-a dus în debara, a venit cu ditamai borcanul de murături (puse de el?) şi masa a putut continua.
Ca surpriza să fie deplină pentru mine, după masă am ….făcut clătite, Părintele episcop, doamna respectivă (căreia i-am uitat numele) şi cu mine.
În tot acest timp, discuţii teologice şi culturale de cea mai bună calitate- de la Ratzinger- încă nu era papă, dar apăruse o ediţie în româneşte a dezbaterii sale cu Jurgen Habermas (volum pe care episcopul mi l-a făcut cadou), până la …Tolkien (primind cadou şi trilogia în ediţia românească de la Rao).

Momentul despărţirii a fost impresionant de…dulce. Efectiv episcopul mi-a umplut ce mai rămăsese gol din rucsacul meu cu bomboane cu ciocolată, iconiţe şi rozarii (ca să dau şi la alţii, mai departe).

De atunci ne-am mai văzut de multe ori- încă de două ori la Oradea şi de mai multe ori cu prilejul unor diverse „sindrofii” ale Bisericii.
De fiecare dată am fost impresionat de omul acesta smerit, elegant, cultivat, inteligent şi plin de farmec.

Repet, nu ştiu ce stă în spatele poveştii de la Beiuş, dar cred un lucru- orice s-ar fi întâmplat acolo, episcopul Virgil a fost de partea credincioşilor şi a intereselor Bisericii sale. De aceea mă rog ca Dumnezeu să îl apere şi să îl scoată teafăr ca imagine din nebunia aceasta.