Am intrat în Săptămâna Mare- cea în care ne aducem aminte, comemorăm şi sărbătorim evenimentele care au marcat definitiv vieţile fiecăruia dintre noi şi istoria lumii acesteia.
Nu. Nu spun vorbe mari. Datorită evenimentelor din acea Săptămână mântuirea noastră a devenit posibilă. Şi chiar dacă nu credem acum în Dumnezeul lui Avraam, Isaac, Iacov, al lui Moise, Proorocilor; Apostolilor, Martirilor, Cuvioşilor, Ierarhilor şi tuturor Drepţilor din Vechiul Testament până în zilele noastre, Acesta există în ciuda necredinţei unora dintre noi şi ne vom întâlni toţi cu El.
Nici când vorbesc de istoria lumii acesteia nu spun vorbe mari: Creştinismul este credinţa care a schimbat la faţă întreaga lume, care a influenţat-o major, în toate aspectele sale şi pe toate meridianele sale.
Sfânta şi marea zi de Luni, întâia din această Săptămână, ne pune în faţa unui moment greu de rumegat de către minţile noastre.
Hristos, flămând, întâlneşte un smochin care nu avea niciun rod în el. Acest lucru nu este de mirare, pentru că, ne spune Evanghelistul Marcu, „nu era timpul smochinelor”. Cu toate acestea, Mântuitorul blestemă smochinul, care se usucă imediat.
Desigur, relatarea evanghelică, deşi este cu un smochin nu este despre smochini şi despre oameni.
Relatarea este una dură: Hristos pare nedrept- pedepseşte un smochin care nu rodise când nu îi era vremea. Însă de fapt El ne spune ceva: pentru Dumnezeu tot timpul trebuie să fie vreme.
Niciunul dintre noi nu poate să se ascundă de obligaţia de a îl sluji pe Dumnezeu în funcţie de anotimpuri şi de alte oportunităţi. Nu putem fi creştini doar acasă, pentru că „nu e timpul” să fim creştini la locul de muncă, atunci când suntem în spaţiul public sau atunci când ….facem politică.
A fi al lui Hristos şi a respecta poruncile Lui este un imperativ ce trebuie împlinit cu orice preţ. Chiar şi cu preţul de a lupta cu propria fire. Cei 147 de tineri ucişi pentru Hristos în Kenya acum patru zile, nu au gândit că „nu era timpul” să moară şi ca atare nu s-au apucat să le spună călăilor lor „Vrem să trăim chiar şi cu preţul de a fi musulmani”.
A fi creştin nu e nici opţional, nici cu pauze, nici cu mode, nici cu mofturi.
Şi mai găsim un îndemn puternic în Evanghelia amintirii acestei Zile sfinte:
„Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa. Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi.”
Dacă vom merge cu Hristos, dacă vom avea curajul să ne asumăm credinţa până la capăt, să nu fim ca smochinul, atunci vom putea să mutăm munţii. Şi, mai ales, asemenea celor 147 de tineri ucişi în Kenya şi a zecilor de milioane de martiri creştini din ultimii 2000 de ani, vom cuceri Împărăţia Cerurilor, devenind cetăţeni ai ei.
Bogdan DUCA 