Denia din această seară ne-a adus aminte de Cina cea de Taină, de ultimul cuvânt al Domnului către ucenicii Săi, de rugăciunea ultimă a Domnului, de judecata nedreaptă, Patimile, Răstignirea şi Moartea Sa.
După recapitularea făcută de cele 12 lecturi din Evanghelie care au fost citite în această seară, urmează urmărirea fiecărui moment.
Noaptea abia a început şi odată cu ea ziua în care „unul din Treime a pătimit pentru noi”, cum frumos spuneau nişte călugări sciţi de acum aproape 1600 de ani.
Dimensiunea anamnetică (de rememorare) este esenţială în această zi de post, de alergătură (cine nu aleargă? E ajunul praznicului şi grija cea lumească îşi cere întâietatea- ultimele curăţenii, ultimele cumpărături, ultimele gătiri şi găteli).
E drept, puţine biserici mai păstrează vechile rânduieli. Însă nu cred să fie vreuna în care să nu se scoată Sfântul Epitaf în mijlocul bisericii şi în care, seara, să se desfăşoare ultima Denie din Post şi din an- cea a Prohodului, a Slujbei de înmormântare a Domnului.
Apoi se va lăsa liniştea pregătitoare pentru Înviere.
Lecţia Vinerii celei Mari este una simplă şi se găseşte în Evanghelia după Ioan (3, 6-19):
„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.
Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina.”
Totul este iubire a lui Dumnezeu şi cerbicie a oamenilor iubitori de întuneric.
Şi dacă vreunul dintre noi îndrăzneşte să spună că dacă noi am fi fost în locul ierusalemitenilor şi romanilor de atunci, Hristos nu ar fi pătimit, acest gând al său este o trufie demonică.
Bogdan DUCA 