În aceste vremuri se face atâta caz de egalitatea între femei şi bărbaţi, mergându-se până la masculinizarea femeii şi efeminarea bărbatului. Ideologiile feministe şi „studiile de gender” se zbat să sfideze logica şi natura pentru a le supune propriilor nebunii „intelectuale”.
Sărbători ca cele ale Maicii Domnului, ale femeilor sfinte, sau ca această Duminică în care ne aducem aminte de primele martore ale Învierii, femeile mironosiţe, sunt prilej bun de reflecţie asupra relaţiei dintre bărbat şi femeie.
Bărbatul şi femeia nu sunt egali. Fiecare sex funcţionează după ritmuri şi sensibilităţi diferite, înclusiv la nivel biologic. Nici fizic, nici fiziologic, nici ca reacţii intelectuale, nu putem vorbi despre vreo egalitate între bărbat şi femeie.
Nici măcar juridic nu putem vorbi de egalitate. Nu putem să permitem ca femeile să fie puse la munci grele, pe care doar bărbaţii abia le pot duce, aşa cum nu putem să cerem Statului să ignore şi să nu protejeze femeia în mod particular, mai ales în perioada maternităţii.
De aceea folosirea ideii de egalitate între bărbat şi femeie nu face decât să ne arunce pe o pistă falsă, care poate că sună bine politic, dar nu face decât să complice lucrurile la nivel uman.
Din pricina acestei idei false dar obsesive a egalităţii, vedem atâţia oameni dezechilibraţi psihic care nu îşi mai pot trăi identitatea sexuală: bărbaţi care se cred femei, femei care se cred bărbaţi sau (cel mai oribil) părinţi ce îşi educă copiii astfel încât aceştia să creadă că nu au de fapt niciun sex ci…urmează să şi-l aleagă undeva pe la majorat.
Şi ce este mai grav, în loc să încurajeze tratarea lor, statele încurajează aceste psihopatologii, legitimând apariţia juridică a unui aşa numit „gen neutru”.
Dar ce sunt bărbaţii şi femeile în raport unul cu celălalt? Răspunsul e simplu: sunt complementari. Nici bărbatul, nici femeia, nu ar fi posibili- nici măcar biologic, fără celălalt. În dragostea dintre bărbat şi femeie se desăvârşeşte umanitatea, culminând cu apariţia unei noi vieţi.
Această complementaritate nu scade cu nimic importanţa femeii în faţa bărbatului şi nici pe a bărbatului în faţa femeii.
Asta mai ales pentru că în faţa lui Dumnezeu nu se discută ca la SNSPA despre „genuri” ci despre ce face fiecare persoană în parte.
De aceea, întâiul om într-o ierarhie a Împărăţiei Cerurilor, după Dumnezeul Om, Iisus Hristos, este Maica Domnului, o femeie.
Şi chiar şi momentul de îl rememorăm liturgic astăzi, al mironosiţelor care vin la Mormânt, ne arată cum, în timp ce apostolii stăteau ascunşi, speriaţi, dezorientaţi, femeile au înfruntat orice risc pentru a ajunge la Domnul, devenind astfel întâii martori ai Învierii şi….apostoli ai Apostolilor.
În schimb
Bogdan DUCA 
Domnule,
Cred ca lucrul pentru care trebuie luptat este egalitatea în drepturi. Asa incat doua persoane care fac aceeasi munca avand aceeasi competenta sa fie platite de acelasi patron cu acelasi salariu. Etc.
Al doilea, cei care se lupta grupandu-se in jurul notiunii de „gender”, care e bine sa fie cunoscuta inainte de a fi combatuta, se lupta cu prejudecata adânca a inferioritatii femeii, omniprezenta in mai toate epocile si societatile, inclusiv cele asa zis luminate, pana nu demult.
Rasfoind unele pagini, nu multe, de pe blogul dvs, am dat de naravul, impartasit si de mine pana nu demult, de a pune etichete (gen „new age”) pe orice forma de spiritualitate care nu e strict identica cu cea a bisericii din care facem parte – neaparat „cea mai buna” si „singura care detine adevarul”.
„Ce este adevarul?” a intrebat Pilat. Situîndu-ne pe pozitii strict omenesti, putem fi la fel de relativisti. Dar Cineva a spus: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”.
Pe Domnul Iisus, trebuie mai intâi sa-L cauti. Pe urma, sa accepti întâlnirea cu El; ceea ce se face, inevitabil, privindu-i pe ceilalti cu macar o umbra, un ecou din Bunavointa si Pacea Lui.
In rest, tot respectul.
ApreciazăApreciază
Doamnă, departe de a pune etichete, încerc să protejez identităţi.
Să mă explic. De exemplu, a fi creştin e un lucru deosebit de clar: ştim foarte bine ce înseamnă a fi creştin.
Eu, departe de a condamna oamenii cu care nu sunt de acord, doar le arăt acelor oameni care mărturisesc crezuri necreştine în timp ce se declară creştini, că, uneori din neştiinţă, alteori din rea-voinţă, comit o fraudă intelectuală, însuşindu-şi o identitate (cea creştină) pe care altfel nu o au,
În rest, treaba lor. Nu am o problemă personală că unii oameni aleg să îşi transforme viaţa sexuală în stil de viaţă socială (homosexualii, de exemplu). Problema este că, atunci când o fac, ei ar trebui să aibă şi minima onestitate de a îşi „da demisia” din Creştinism.
ApreciazăApreciază