Gabriel Liiceanu despre Iisus

Gabriel Liiceanu a scris pentru Contributors.ro, acum câteva zile, un eseu despre Hristos, Pâinea vieţii- cu scopul de a oferi o înţelegere ideii Euharistiei- „ingurcitarea trupului cristic” (ca să folosesc expresia domnului Liiceanu).

E un gest de salutat, în măsura în care lămureşte lucrurile şi îl aşează pe domnul Liiceanu în afara Creştinismului, care vede în Iisus pe Dumnezeu făcut Om , dar făcând parte dintr-o tradiţie iluministă şi ulterior modernistă, pentru a sfârşi în new age-ism, care vede în Iisus un filozof moral, din descendenţa lui Socrate.

„Eu sunt pâinea vieții. Cine vine la mine nu va flămânzi niciodată…” (Ioan 6, 35). În mine este o cantitate inepuizabilă de milă, iubire, bunătate. Acestea sunt pâinile nevăzute ale trupului meu nevăzut. Luați și mâncați din ele. Ele sunt adevărata hrană. Pe ea, pe această pâine supra-substanțială, ártos epi-oúsios, v-am învățat s-o cereți când vă rugați lui Dumnezeu. În rest, nu trebuie decât să faceți ca mine. Nu trebuie decât să mă imitați.”

Stilul alambicat al domnului Liiceanu duce însă inevitabil la neînţelegeri. Iar acestea sunt vizibile mai ales în comentariile de pe site, unul mai savuros decât celălalt.

Un domn, care se semnează Daniel, e încântat că poate oferi fetiţei lui o tâlcuire a ideii de împărtăşanie prin textul lui Liiceanu. Făcând abstracţie de faptul că ceea ce spune domnul Liiceanu este de fapt contra ideii de Împărtăşanie creştine, sincer nu pot să nu mă amuz gândindu-mă că Liiceanu trebuie să se simtă jignit când vede că eseul său esenţial anticreştin ar putea fi confundat cu o lecţie de cateheză pentru fetiţe.

Un alt domn (sau doamnă?) care se semnează Kansas salută în eseul acesta alambicat nici mai mult nici mai puţin decât un nou profet: pe domnul Liiceanu:

„Fiti binecuvantat ! Acum va puteti lauda, si meritati a fi laudat, pentru ca va laudati in Domnul. Multumesc lui Dumnezeu ca ati revenit magistral printre oamenii simpli, redescoperindu-ne Calea si Adevarul Vietii ”

Iar acestui delir laudativ i se alătură majoritatea comentatorilor, într-o corală care dacă nu ar fi comică prin amestecul de preţiozitate a limbajului şi crasă incultură teologică, este dramatică prin submisivitatea intelectuală faţă de Gabriel Liiceanu. Unele comentarii te fac să te gândeşti că de fapt eşti pe forumul admiratorilor cine ştie cărui guru new age.

Un alt domn, Mircea M (din câte am înţeles „autor Contributors”), profită de ocazia lecturării acestui eseu pentru a urechea clerul ortodox că nu a ajuns la înălţimea înţelegerii evanghelice ca domnul Liiceanu.

Doar trei comentarii încearcă să atragă atenţia asupra faptului că domnul Liiceanu a decolat de mult de pe aeroportul „Creştinism” în direcţia „New Age intelectualist”.

liiceanu

Publicitate

2 gânduri despre „Gabriel Liiceanu despre Iisus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s