Despre excomunicări

Un răspuns dat unui altfel simpatic articol al părintelui Eugen Tănăsescu, pe care îl asigur de respectul şi dragostea mea.
Articolul îl găsiţi aici

Părinte, amuzant textul, de înţeles (eşti coleg de altar cu arhierescul cumnat, nu?), dar chiar nu cred că merita efortul…

Trei nebuni au fost excomunicaţi de arhiepiscop- adică, nu cum spui dumneata, trimisi la un „penitenciar” bisericesc ci pur si simplu exclusi din Biserica Ortodoxa.
Poate cultura nu mă ajută foarte tare, dar ultimii 150 de ani nu au cunoscut prea multe excomunicări făcute de către Biserica Ortodoxă- ar fi doar două celebre: Lev Tolstoi si Nikos Kazantakis.
Acum, datorita lui Ciprian al Buzaului, Vrancei si a ce o mai fi el,lista s-a completat cu domnul Romică Gavrilă şi …cei dimpreună cu dânsul. Să nu se spună că BOR-ul nu îşi aduce contribuţia tongue emoticon

Motivul? Au contestat, cu vehemenţă exagerată, dar legală, o decizie administrativă a arhiepiscopului lor. Deci nu a fost vreun caz de, Doamne fereste! subtilă erezie.
Gestul ar fi exagerat dacă nu ar fi incorect. Pentru că speţa în cauză, până să se ajungă la astfel de drastice sancţiuni trebuia supusă judecăţii Sinodului mitropolitan, Sinodului patriarhal şi chiar, de ce nu? dacă domnul Romică insista, Sinodului pan-ortodox.
Pentru că, nu e aşa? cu riscul de a prelua o lozincă folosită de proaspeţii excomunicaţi, nicio eparhie nu este proprietatea unui episcop- oricât de arhi- s-ar crede acela.

Problema serioasă este însă alta.
În timp ce BOR nu a excomunicat, cum singur recunoaşteţi, nicio căpetenie comunistă, nicio căpetenie masonică (ba chiar le-a primit în forurile sale de conducere), în timp ce în BOR nu s-a discutat niciodată serios pe tema lipsei crase de cultură teologică a enoriaşilor şi…preoţilor, iată că se recurge la măsuri extreme- a excomunica, repet, nu e o formă de canonisire ci o formă de ….” a da satanei” (cum singur citaţi din Pavel)- pentru că a fost prăfuit simbolic bombeul unui pantof arhieresc. Care, nu e aşa? trebuie pupat cu supunere.

Aş pune pariu, dacă a pune pariu nu ar fi în sine un păcat, că dacă am face un elementar test grilă cu ereziile mari ale istoriei credinţei, am avea o masă critică de minimum 33 la sută din preoţi care ar mărturisi, din proastă ştiinţă, vreo erezie sau alta.
Să ne amuzăm citind vechile canoane?
Am vedea, de exemplu, că încă de la canoanele apostolice, nu există niciun temei pentru ca fostul episcop vicar patriarhal de la Bucureşti să poată să ajungă arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei.
Deci departe de a fi fost arhiepiscop, P.S. Ciprian ar fi trebuit să fie „afurisit.” Că e afurisit cu credincioşii, asta e altă discuţie tongue emoticon….

Dar, ca să cităm o scriptură păgână, „quod licet Iovis, non licet bovis”, nu e aşa? E un verset care parcă e motto pentru mulţi arhierei, mai ales dintre cei ortodocşi.
De aceea, în loc să aplaudaţi „acrivia” unor arhierei care „dau cu anatema” după cine le disturbă „înaltpreasfinţia”, ar trebui să vă gândiţi foarte serios că afacerea domnului Romică va deschide porţile pentru un despotism deloc luminat şi deloc sfânt, întărindu-se şi mai mult autoritatea deja faraonică a unor arhierei care altfel nu confirmă nici prin înţelepciune, nici prin sfinţenie….

În sfârşit, mă amuz să mai remarc o dublă măsură. Deci bisericile nu sunt ale credincioşilor care le-au construit ci …aparţin Bisericii ca instituţie. Bon! Dar atunci de ce BOR, atunci când Biserica Greco-Catolică solicită retrocedarea bisericilor confiscate, cu ajutorul comuniştilor, invocă faptul că aceasta ar trebui să fie decizia comunităţii?
Nu e o scăpare logică pe acolo?