Sunt acuzaţii împotriva cărora nu poţi lupta. Şi care au cel mai mare succes în rândul celor care refuză să creadă că preopinentul lor poate avea dreptate. Fie şi pentru că aceste acuzaţii funcţionează nu ca nişte argumente logice ci ca nişte buldozere anti-argumentative.
Mă gândesc acum la două acuzaţii: aceea de „securist” şi aceea de „mason”.
Dacă cineva te acuză, pe tine, cititorul acestor rânduri, că ai fi „securist” sau „mason” (merge şi varianta „şi-şi”) eşti pur şi simplu pus în situaţia de a nu avea cum să te aperi.
Ce argumente poţi aduce în apărarea ta? Cum ai putea demonstra că nu eşti „securist” sau „mason”? Ce probe ai putea aduce? Să te duci la SRI să ceri adeverinţă că nu eşti ofiţer sub acoperire? Să te duci la prima lojă ca să le ceri dovadă scrisă că nu eşti membru?
Mai grav devine când delirul calomniator continuă şi începe să se inventeze o întreagă poveste: devii agentul de influenţă al cine ştie cărei puteri străine, se găsesc „conexiuni” care chiar întăresc argumentaţia. Căci nimeni nu poate subestima mecanismul narativ care stă în spatele logicii conspiraţionistului.
Şi aici este cea mai mare şi cea mai repetitivă eroare din genul acesta de dezbateri: cel care aduce acuza nu trebuie să aducă argumente. El oricum vine de pe poziţia „ştiutorului”. Trebuie doar să nu îi placă ideile tale. Odată aruncată „bomba”, tu eşti fie pus „la colţ”, fie se aruncă o umbră asupra întregii tale argumentaţii.
Acum câteva zile vorbeam cu cineva despre o întâmplare de la un „garden party” al familiei Regelui Mihai, unde domnul Nicholas de Roumanie Medforth Mills a fost fotografiat cu o foarte frumoasă domnişoară care se dusese până la el să îi ofere nu ştiu ce mesaj din partea organizaţiei de tineret a unui partid neparlamentar de la noi.
Întâmplarea face ca eu, în acea perioadă, să am o scurtă colaborare profesională cu conducerea acelui partid şi să o cunosc bine pe frumoasa domnişoară, cu care sunt chiar prieten bun. Mai mult chiar, dată fiind poziţia mea de consultant, participasem la pregătirea acestei întâlniri dintre „prinţul” Nicolae şi domnişoara respectivă, pentru a putea astfel să punctăm un mic eveniment de imagine pentru micul partid respectiv.
Uitasem de poveste până zilele trecute când am aflat, nu fără surprindere, că întâlnirea fotografică (de zece secunde) dintre „prinţ” şi frumoasa activistă devenise deja subiectul unei poveşti cu „servicii”.
Mi s-a povestit cu convingere cum domnişoara era de fapt o agentă specială, care prin frumuseţea, cultura şi inteligenţa ei (indubitabile- o cunosc şi pot să o „denunţ”: e deşteaptă, frumoasă şi cultivată), trebuia să îl vrăjească pe „prinţul” moştenitor prezumtiv al unui tron care nu mai există şi, printr-un mariaj fericit, să asigure controlul „serviciilor” asupra dinastiei române.
Nu era decât reeditarea unei alte legende: cea cu domnul Radu de România- agent special „livrat” în patul doamnei Margareta de România, fiica regelui Mihai.
Dar….ce să mai vorbim când o grămadă de oameni deştepţi preferă să îl crediteze pe Dan Brown în faţa tuturor istoricilor serioşi ai Bibliei şi Creştinismului primar?
Bogdan DUCA 