Duminca vindecării orbului

Hristos a înviat!
Duminica aceasta ne aducem aminte de vindecarea orbului din naştere.
Nu voi vorbi nici despre vindecare, nici despre cât de teolog este orbul vindecat atunci când zdrobeşte practic acuzele fariseilor şi saducheilor cu privire la Hristos. Merită să le citiţi fiecare în parte, în caz în care nu aţi ascultat Evanghelia în Biserică. Capitolul 9 din Evanghelia după Ioan nu este nici prea lung, nici nu este neinteresant.
Cred că merită să ne oprim asupra a două versete din acest fragment (pericopă):
„Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.
Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.” (Ioan 9, 4-5)Sunt cuvinte greu de înţeles şi provocatoare, dar care, cred eu, ne ajută foarte mult în viaţa noastră spirituală.
Mai întâi vedem că există o limită a lucrării lui Dumnezeu în lume. Aceasta este dată de libertatea omului. Omul, cât timp va fi cu Hristos, va fi în lumină şi Hristos va putea să lucreze pentru el. Dar când lumea spune nu lui Hristos, se îndepărtează de Acesta, atunci lumina pleacă de la noi şi „nimeni nu poate să lucreze”.
„Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt”, ne spune Iisus. Hristos mai este încă în lume- tot mai izolat, tot mai prigonit, dar toţi simţim deja amurgul. Lumea nu l-a vrut niciodată pe Hristos iar numărul celor care îl mai ţin pe Hristos viu printre noi este în continuă scădere.
Lecţia acestui fragment este că nu putem să avem parte de Hristos dacă nu facem noi primul pas în acest sens. Toată relaţia noastră cu Dumnezeu e condiţionată de voinţa şi implicarea noastră. Pierdem această voinţă şi această implicare? Atunci Lumina pleacă de la noi şi vine întunericul.