Bigot sau homofob?

Acuzele care mă amuză cel mai tare sunt cele de bigotism religios şi de homofobie.

Ţin să îi asigur pe cei care mă suspectează că aş fi bigot, că nu fac nimic mai mult decât să încerc să îmi iau foarte în serios credinţa.
O fac însă cu mai puţină fermitate decât un microbist care îşi ia în serios echipa de fotbal. Nu o să mă vedeţi înjurând adversarii, nici pregătindu-mă de mersul la biserică cum se pregătesc microbiştii autentici de meciuri.
Cu toate acestea a fi microbist- adică un om care urlă ca gibonul când ai lui încasează un gol şi se bucură ca cimpanzeul când ai lui dau un gol, care bea bere, sparge seminţe şi timp de 90 de minute îşi suspendă umanitatea pentru că 22 de semidocţi milionari vor să devină şi mai bogaţi jucându-se cu o minge- este mult mai cool decât să fii credincios.
Iar a fi credincios care îşi tratează credinţa cu seriozitate e chiar semn de îngrijorare.

Nici de homofobie nu mă suspectez. Am prieteni care au această orientare sexuală şi nu mă ascund nici sub masă, nici sub pat când îi văd. Nici măcar nu am vreun puseu de tensiune mărunt, acolo…
Pur şi simplu nu sunt de acord cu stilul de viaţă homosexual, aşa cum majoritatea celor ce mă acuză-suspectează de homofobie nu consideră ok să ai un stil de viaţă marcat de vreun viciu precum drogurile sau alcoolul. Înseamnă că ei au vreo fobie când văd pe cineva bând? Sau fumând droguri? Dacă au, să se trateze….

Cred că valorile creştine sunt cele care ţin civilizaţia noastră în picioare. Când ele vor cădea, civilizaţia noastră se va prăbuşi.
Şi nu e doar o credinţă neargumentată aceasta. Puţină lume, din cele mai „civilizate” ţări occidentale, poate să spună cu mâna pe inimă că lucrurile merg într-o direcţie bună.
Declinul demografic, scăderea standardelor educaţionale şi culturale, libertinajul confundat cu libertatea, pseudo-morala ieftină, distrug încet dar sigur lumea noastră.
În ultimii 47 de ani toate valorile au fost răsturnate. Din 1968, Occidentul a intrat pe o pantă descendentă vizibilă înclusiv în statisticile economice. Prosperitatea nu mai are altă acoperire decât creditul. Pentru că efectiv nu se mai produce nimic şi „stăpânul” de altădată al lumii, Occidentul, devine tot mai dependent de sclavii săi de ieri. O prietenă mi-ar spune că aplic aici o interpretare hegeliană- a avut şi Hegel ăsta dreptate în unele privinţe.Mai ales pentru că era atent la lecţiile istoriei- marele său merit.
Practic reedităm – la un alt nivel de dezvoltare tehnică- scenariul prăbuşirii imperiului roman. Şi acolo a fost o criză a valorilor care a subminat Imperiul. Acesta a colapsat din pricina autosuficienţei orgiastice şi nu a unor barbari pe care Imperiul în vremurile sale de glorie le-a ţinut la respect.
Şi acum, de 50 de ani, Occidentul nu mai câştigă niciun război. Şi nu îmi daţi exemplul „câştigării” războiului rece- acolo au pierdut sovieticii, nu au câştigat occidentalii. Cine citeşte analize chiar de la începutul anului 1989, a unor reputaţi sovietologi americani şi occidentali, ar fi amuzat să vadă că în opinia acestora URSS ar fi trebuit să intre pe cai mari în mileniul trei.
Încet, încet, capitulează în faţa tuturor formelor de barbarie. Asemenea personajelor lui Ionesco din Rinocerii descoperă virtuţile rinocerizării… Şi toate astea pentru că au renunţat la creştinism.
Când vor renunţa definitiv la Creştinism, atunci va fi şi sfârşitul, dacă nu al lumii, sigur al lumii noastre.
Dar repet, nu sunt homofob, nici bigot. Sunt doar atent faţă de lucruri pe care alţii le ignoră. Şi mă ambiţionez, ca Berenger din Rinocerii, să rămân ultimul om cu orice risc…