România, a şaptea ţară a Europei

România anului 2015 este o ţară cu un uriaş potenţial.
Suntem una din marile ţări europene, atât ca suprafaţă cât şi ca populaţie. Avem o ţară cu resurse naturale suficiente pentru a ne permite să avem o economie stabilă şi decentă.
Suntem membri ai NATO şi ai Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că avem posibilitatea să negociem la cel mai înalt nivel interesele ţării noastre. România poate, ba chiar trebuie să aibă, putere de decizie atât la nivel de NATO cât şi de UE.
Economic nu stăm atât de rău pe cât ne văicărim şi crizele ultimilor ani ne-au arătat că suntem, într-un fel, norocoşi. Ştim, înainte să cădem în ea, că zona Euro este o capcană, că spaţiul Schengen este o migrenă inutilă.
Fiind una din puţinele ţări stabile din zonă, putem să ne negociem mult mai uşor statutul de lider regional şi să ne jucăm cartea istorică.
Tot ce trebuie să facem este să ne alegem o clasă politică care să fie reprezentativă pentru elita ţării, nu pentru mahalaua ei, ca până acum, şi care să fie caracterizată prin curaj, iniţiativă şi patriotism. Plus capacitate de negociere cu vecinii şi partenerii noştri.
Internt, avem nevoie de o legislaţie clară şi previzibilă şi un efort de educare civică a tuturor cetăţenilor, în sensul unui proiect de ţară care să vrea de la România să fie a şaptea putere a Europei- cum i-ar fi uşor să devină.

Cu toate acestea am senzaţia că ne ratăm şansa istorică.
Mai întâi pentru că nu negociem, din pricina unor complexe de inferioritate manifestate în rândul elitei noastre, mai apoi din pricina trădării de ţară- evidentă cu ochiul liber- nu doar a unor politicieni, ci aproape a întregii clase politice.
Apoi pentru că ne e lene să gândim un proiect de ţară. Am preluat unul, de-a gata, de la Bruxelles, fără să îl citim, măcar, şi acum ne forţăm ţara să funcţioneze după un ritm care nu este al său.
În sfârşit, pentru că, deşi plini de complexe de inferioritate, elita noastră este şi arogantă şi încăpăţânată. Şi care mizează pe o singură carte, că aşa ştie ea mai bine. Şi care practic a răsturnat doar maniheismul propagandei comuniste: dacă atunci Estul era bun şi Vestul era rău, acum nu am făcut altceva decât să idolatrizăm Vestul şi să demonizăm Estul.

Am mai avut o astfel de şansă- chiar mai mare- în perioada interbelică: o Românie mare cum nu va mai fi niciodată, o ţară învigătoare în război şi cu tot viitorul în faţă.
Atunci şansa a fost distrusă de naţionalismul nedigerat. Acum şansa este distrusă de ueuropenismul nedigerat…
…