Ieri am recitit o carte: „Oare chiar m-am întors de la Athos?”, un jurnal de călătorie aghioritică al lui Dan C. Mihăilescu, cunoscutul şi foarte simpaticul critic literar şi eseist.
Dan C. Mihăilescu este un om de dreapta, cu valori conservatoare, cu o gândire în general sănătoasă, cu exagerări inevitabile, cu compromisuri minore, cu o privire ludic-acidă asupra societăţii. Mai mult chiar, e naţionalist, ştie să se facă bine primit în cercurile naţionalist moderate de la noi.
Ei bine, acest intelectual român foarte ok, ajunge la muntele Athos- cel mai exotic colţ din Europa, unde, cu protecţia guvernului grec şi cu…fonduri Phare, supravieţuieşte Imperiul Bizantin sub forma unicei republici monastice din lume.
Ce face când ajunge acolo? Se comportă ca orice turist occidental. Se lasă intrigat, se declară fascinat de anumite aspecte, se irită în faţa altora.
Mai mult, citindu-i jurnalul şi reflecţiile post-excursie, nu pot să nu remarc faptul că „ochelarii” prin care domnul Dan C. Mihăilescu, intelectualul conservator român, priveşte Athosul, sunt foarte-foarte occidentali.
Şi, cu ajutorul lor, evident, nu înţelege nimic.
Cartea a fost o confirmare a ce credeam de deja ceva vreme: România- ca şi Bulgaria, Rusia, Grecia, Serbia, etc,- este o ţară ce face parte cultural din paradigma occidentală. Suntem occidentali chiar şi atunci când reacţionăm critic împotriva Occidentului.
Suntem occidentali. Unii dintre noi- foarte puţini- suntem nişte occidentali cu nostalgia puternică a unor origini. Alţii, mai mulţi, nişte occidentali prinşi într-un soi de moft etno- al iilor şi costumelor populare, al „creştinismului cosmic” (numai un nedus la biserică ca Eliade putea să spună aşa ceva), al iluziilor întreţinute de muzee precum MŢR. Iar marea majoritate sunt occidentali stricto sensu.
De asemenea, am putut contempla deplinul divorţ de facto dintre Bisericile Ortodoxe şi intelectuali. Cele două realităţi se tatonează: ierarhia şi teologia ortodoxă făcând orice să pară cât mai puţin ortodoxe şi cât mai mult intelectuale, în timp ce intelectualii nu reuşesc să îşi şteargă zâmbetul acela politicos, pe care îl afişează oricine atunci când vizitează un muzeu ce nu îl înteresează în mod particular dar….face parte din traseul turistic.
Dan C. M. se întreabă dacă s-a întors de la Athos. Eu, după a doua lectură, mă întreb dacă a fost vreodată cu adevărat la Athos….
Iar eu, care nu am fost niciodată la Athos, mă întreb, cu deloc jucăuşă nostalgie: oare m-am întors vreodată de acolo?
Bogdan DUCA 