Circotecă cu damf monarhist

Am citit amuzat mesajul doamnei Marilena Rotaru, preşedintele ANRM- unul din cele două „sindicate” monarhiste.
În stilul patetic ce o caracterizează, dumneaei încearcă să ne ofere o explicaţie pentru retragerea titlului (oricum nelegitim, ca şi titlurile Margaretei, lui Radu şi ale celorlalţi) domnului Nicholas de Roumanie Medforth Mills.

Ia să vedem care ar fi fost motivul:
„Aici vine vorba de cel care s-a numit Principele Nicolae. În spatele chipului de care ne-am atașat afectiv, în care ne-am pus speranțele gândind în timp continuarea regalității și a monarhiei române, lucrau forțe menite să coboare în cele mai întunecate unghere imaginea Regelui și a Casei Regale a României. Confiscat de cercuri oculte frecventate de personaje obscure, politicieni și interlopi, apropiați fostului președinte, o adevărată faună lipsită de orice scrupule, Nicolae a devenit, acceptând, fără să-și dea seama de pericol, instrumentul căutat pentru lovitura pregătită. Naivitatea, faptul că nu a putut avea din copilărie educația menită unui viitor moștenitor al Coroanei, neacceptarea rigorilor impuse de noul statut, celebritatea enormă câștigată într-un timp extrem de scurt, ca urmare a simple sale prezențe fizice, nonconformismul dus dincolo de limitele care pot fi acceptate, l-au identificat ca fiind arma perfectă cu care putea fi atacată din nou Casa Regală. Cum spune românul ”căciula a fost prea mare pentru el.”.”

Strategia este străvezie:
Camarila de la Elisabeta scapă în piaţă o poveste stupidă, şi tocmai de aceea credibilă, cu o posibilă…..lovitură de palat, organizată de nimeni altul decât Traian Băsescu.
De ce Băsescu? Pentru că este suficient nepopular printre monarhişti ca aceştia să fie dispuşi să înghită gogoaşa.
Însă despre ce lovitură ar putea fi vorba? Să îl detroneze Nicolae pe Mihai de pe un tron pe care oricum nu îl are?
Sau să devină el şeful „Casei regale” după moartea regelui, ceea ce însemna nimic altceva decât că….Margareta de România şi actoricescul ei consort nu mai puteau să administreze uriaşa avere. Nimic altceva.

Doamna Marilena Rotaru, de bună credinţă (nu îi supraestimez inteligenţa) sau din interes concret- cei din camarilă ştiu să fie generoşi, măcar cu decoraţii, a aruncat această poveste.
Când se scapă această snoavă? Cu câteva zile înainte de congresul ANRM, când se anunţau deja voci care ridicau semne de întrebare asupra rostului de a mai miza pe familia regelui Mihai, în speranţa restauraţiei.

Dar hai să presupunem că snoava e adevărată: Nicolae s-ar fi înconjurat de politicieni „băsişti”. Ce este rău ca familia regelui să aibă dialog cu toate partidele din România?
Nu îl vedem pe domnul Radu de România în compania lui Victor Ponta? Sau a domnului Iohannis? Să fim serioşi, când îi decorau pe Sorin Oprescu şi pe Mihaela Rădulescu, nu se aşezau membrii familiei regelui într-o „adevărată faună lipsită de orice scrupule”, ca să citez din pateticul mesaj al doamnei Rotaru?
Asta în timp ce personalităţi monarhiste, precum Neagu Djuvara, sunt aproape cu desăvârşire uitate.
În sfârşit. Sper că doamna Rotaru va mai primi încă vreo două decoraţii după acest serviciu adus camarilei care a sufocat monarhia românească. Nu de alta, dar e cunoscut hobby-ul dumneaei de a colecţiona tinichele regale- de unde şi pseudonimul pe care i l-am dat, spre hazul multor prieteni: ” doamna Brejnev
Ca monarhist nu văd altă soluţie pentru România şi pentru monarhiştii ei decât întoarcerea la tradiţie: după moartea Regelui Mihai, doar Casa de Hohenzollern Sigmaringen mai are drept de succesiune.

Afis-Royal-Kiss-732x1024

Publicitate

Un gând despre „Circotecă cu damf monarhist

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s