Idealizăm traiul în mijlocul naturii al înaintaşilor noştri, faptul că mâncau sănătos, că nu locuiau în medii poluante.
Trăim cu o obsesie a sănătăţii- ne învinovăţim că mâncăm nesănătos, că nu facem sport, că nu ducem o viaţă activă în mijlocul naturii.
Dar….în 1900 speranţa de viaţă la naştere a românului mediu era de 36, 4 ani.
În 2015, speranţa de viaţă a românului mediu, este de 74, 5 ani.
Desigur, se moare la un moment dat şi putem găsi pentru momentul acela al morţii ca vinovat mâncarea „nesănătoasă” şi viaţa sedentară, dar …..se moare la bătrâneţe.
Aşa că mâncaţi fast-food cu măsură, bucuraţi-vă de micile plăceri ale vieţii cu măsură şi leneviţi cu măsură. Faceţi şi sport cu măsură. Şi nu mai ţineţi prelegeri cu privire la „traiul sănătos”. În spatele lor se ascunde de fapt acel drăcuşor al narcisismului.
Recunoaşteţi sincer că nu spectrul infarctului vă determină să vă chinuiţi prin înfometare şi sport, ci spaima de a nu vă fi admirate „pătrăţelele” sau burtica plată şi fină la plajă 😉
Nu uitaţi: cine se teme să moară, uită să trăiască 🙂

La începutul anilor 1900 mortalitatea era cauzată de altele: boli grave, infecțioase, igienă precară, etc.
Era irelevant dacă trăiai în mediu poluant sau nu, dacă te lovea o boală gravă care te dădea jos în sub un an.
Pe când efectele poluării sunt pe termen mult mai lung. Deobicei până să te lovească un cancer de plămâni, te lovea mortal o tuberculoză, o pneumonie, o hepatită, ….
Între timp, cei din fruntea statului român, atât în perioada Regatului cât și în perioada comunistă s-au ocupat de rezolvarea problemelor principale care duceau la mortalitate.
ApreciazăApreciază
Reblogged this on radupopescublog.
ApreciazăApreciază