Am scris o postare- fugitivă- despre faptul că BOR serbează Ziua Internaţională a Bibliei.
Evident, mi-am exprimat insatisfacţia că BOR nu încurajează cu nimic lectura şi studiul Bibliei, aşa cum nu încurajează nici lectura, nici studiul Sfinţilor Părinţi- deşi aici avem şi paşi importanţi făcuţi, cum ar fi editarea, în volume uşor accesibile, a unor părţi din scrierile unor Sfinţi Părinţi importanţi.
Mi s-a replicat că sunt nedrept: nu îi cer prea multe Bisericii? Să se ocupe şi de cateheză, şi de filantropie, şi de comunicare.
În definitiv, toate cele trei se leagă- BOR are o problemă de comunicare. Dar această problemăd e comunicare vine tocmai de la pierderea legăturii cu referinţele credinţei- Scriptura şi Sfinţii Părinţi.
Când nu ai ce să comunici, evident că această comunicare este proastă.
Cateheza nu înseamnă altceva decât educarea clerului (căci şi el are nevoie de cateheză continuă) şi laicilor în credincioşi conştienţi. Doar credincioşii conştienţi- care ştiu în ce cred, de ce cred, pentru ce cred- sunt credincioşi autentici.
Acei credincioşi care nu prea au habar mai nimic despre credinţă, dar merg la biserică din raţiuni superstiţioase, nu sunt cu nimic mai folosiţi decât ateii. Şi pot fi ei înşişi o foarte mare povară pentru Biserică.
Căci ce se reproşează BOR? I se reporşează şi prostul gust, superstiţia, incultura unei bune părţi a credincioşilor săi, limitele intelectuale grave ale unei bune părţi a clerului său.
Cum se rezolvă acestea? Prin cunoaştere. Iar cunoaşterea se face prin lectură-mai ales prin lectură.
Desigur, e mai comodă încurajarea unei superstiţioase auto-suficienţe liturgice: te duci la biserică, posteşti, îndeplineşti ritualul şi toată lumea e mulţumită.
Efectul este însă unul dezastruos: pe de o parte ai o masă mare de credincioşi care nu ştiu şi nici măcar nu îi interesează în ce cred, pe de altă parte ai nişte oameni care din pricina acestei atitudini laxe, devin eretici cu patalama de buni ortodocşi.
Nu mai departe de zilele trecute un strălucit tânăr filozof cu preocupări teologice era apreciat public pentru faptul că e un laic ortodox de încredere şi aducător de speranţă, în timp ce el nega deschis, pe Facebook,….existenţa Iadului :). Desigur, am vrea toţi să aibă dreptate, dar….