Unii mă întreabă: în ce cred? Sau se uimesc periodic „ah, nu eşti ortodox”, „ah, eşti catolic”, „ah, eşti catolic şi critici pe papă”, etc.
Simt nevoia unui răspuns scurt, clar şi la obiect- ceea ce e imposibil. Dar voi încerca.
Sunt creştin. Cred în tot ceea ce spune şi cum spune Crezul de la Niceea Constantinopol, accept toate dogmele Bisericii şi consecinţele lor dogmatice, aşa cum au fost ele formulate în Sinoadele (Conciliile) ecumenice ale Bisericii.
Sunt născut ortodox, cu studii de teologie pastorală ortodoxă, dar după ani de cercetare şi căutare am ajuns la concluzia că Bisericile Ortodoxe s-au autoizolat într-un ghetto liturgic şi într-o fundătură teologică, care i-a îndepărtat de aspiraţia Bisericii lui Hristos.
Spre deosebire de ortodocşi, Biserica Catolică- cu toate erorile sale, nu puţine, este mai aproape de vocaţia evanghelică şi patristică, cerută Bisericii lui Hristos.
Cred că toate confesiunile creştine au păcătuit mai mult sau mai puţin grav faţă de ideea de Biserică, dar sper că mila lui Hristos va însoţi pe toţi creştinii- indiferent de Biserica locală sau confesiunea de care aparţin.
Mi-ar plăcea ca Creştinătatea să revină la unitatea de dinainte de ifosele confesionaliste, dar e foarte puţin probabil să se întâmple lucrul acesta. Însă consider responsabilitatea mea faţă de propriul suflet, să mă ţin aproape şi atent faţă de Biserica care poate să îmi ofere Euharistia- esenţială ca şi Botezul, pentru mântuirea sufletului meu.
Cred că Creştinătatea este acum exact la fel cum era iudaismul înainte de venirea Domnului- împărţit în partide (multe cu trufia autosuficientă a confesionalismului), mai aproape sau mai departe de adevăr.
Sunt teolog prin vocaţie profesională- preocupările mele academice şi de cercetare, din care mi-am câştigat şi sper să mai îmi câştig pâinea, sunt legate de teologia creştină, cea sistematică şi teologia politică.
Această muncă de cercetare şi de reflecţie, influenţează major credinţa mea- cum este şi firesc. Şi mă obligă la o auto-reflecţie critică faţă de felul în care mă raportez la Dumnezeu.
Îmi place să cred că voi putea găsi elementele necesare ca viaţa mea să se ducă cât mai aproape de un model teologic şi liturgic care îmi este propriu- cel bizantin.
Sunt „certat” cu ce se numeşte acum morala creştină- de fapt kantianism botezat superficial, care afectează naturaleţea moralei creştine.
Morala creştină este una care se naşte liber din credinţă- nu una care generează credinţa. Nu există imperative morale ci imperative ale credinţei care ne obligă să acţionăm moral.
Sunt puternic influenţat de mai mulţi teologi- din diverse confesiuni: Paul Tilich (protestant), Joseph Ratzinger (catolic), Ioannis Zizioulas şi Christos Yanaras (ortodocşi), dar şi evrei: Jacob Taubes şi Alexandru Safran- ca să dau câteva nume, importante. Dar şi aici am propria mea libertate de apropiere de aceşti gânditori.
O filiaţie intelectual-teologică aparte am faţă de părintele Ioan Buga- teologul ortodox (dar liber confesional) care m-a influenţat cel mai mult ca metodă.
Nu sunt ecumenist. Nu cred că Biserica se va uni. Nu se poate uni decât în Hristos, la sfârşitul lumii (sau înainte de a doua venire- cum intuia frumos Vladimir Soloviov- un alt teolog drag mie)
Cred că ecumenismul, aşa cum se manifestă acum, este o ispită periculoasă- menită să introducă un duh care nu este de la Domnul- duhul relativismului.
Dacă Duhul bate unde vrea El, nu mă consider vrednic să pun eu hotare de un fel sau altul.
Ca practică- sunt bizantin, ca obligaţii liturgice: pravila de rugăciune, participarea la slujbe, ritmul sărbătorilor, posturile şi rigorile lor.
Merită să mai spun două cuvinte despre apropierea mea de iudaism. Am origini (vagi, dar de sânge) evreieşti, însă nu ele sunt cele care contează atât decât ca prim impuls care m-a determinat să fiu mai atent spre Vechiul Testament şi spre prezenţa evreităţii în Noul Testament. Acest lucru mă obligă să fiu atent la relaţia lui Dumnezeu cu evreii şi la riscurile antisemitismului- păcat teologic de moarte, după mine.
Aceasta ar fi, pe scurt, ce cred.
Reblogged this on radupopescublog.
ApreciazăApreciază