De ce nu ne punem ochelari?

M-am tot întrebat de ce mulţi occidentali (inclusiv printre români) nu vor să vadă evidenţa: ne aflăm într-un război religios, pe faţă, cu Islamul. Şi, foarte interesant, de ce preferă să vadă în acest jidhad o luptă de clasă?

Sunt mai multe răspunsuri care se leagă între ele, zic eu:

a) A recunoaşte că suntem parte a unui război religios, înseamnă a recunoaşte eşecului proiectului secularist. Occidentul şi-a zdrobit credinţa religioasă şi acum se vede pus la colţ, îngenuncheat de o religie mult inferioară ca forţă intelectuală şi morală, decât vechiul adversar, Creştinismul.

b) Jidhadul ar obliga Occidentul să îşi dea seama de eşecul unui alt proiect fundamental pentru el: multiculturalismul şi a faptului că ideea de „societate deschisă” este o utopie periculoasă.

c) Intelectualitatea occidentală funcţionează după paradigma hegeliană a istoricismului şi progresismului. Şi este puternic impregnată de marxism. Inevitabil nu poate să înţeleagă cum de fenomene „de Ev Mediu”, pot să fie la ordinea zilei, în timp ce chestiuni de le credeau „la ordinea zilei”- lupta de clasă, să fie deja depăşite.

Argumentele pragmatice:

a) A recunoaşte jidhadul, înseamnă a strica relaţiile foarte rentabile financiar cu marile puteri islamice. De altfel tocmai jocul saudiţilor, EAU şi al altor ţări ce stau pe mări de petrol în lumea islamică, face ca acest război să aibă o şansă- aceştia sunt bine plătiţi de Occident pentru petrolul lor şi dau o cotă parte jidhadiştilor pentru credinţa lor- vor să fie şi cu sufletul în paradisul lui Allah, şi cu portofelul plin.

b) E o formă de propagandă şi de război informaţional- ineficientă- aceea de a încerca să bagi zâzanie în rândul islamiştilor, promovând din greu nişte imami liberali sau musulmani moderaţi, care reprezintă de fapt o minoritate în reala imagine a Islamului.