Am dat share, pe Facebook, unui mic clip video cu nişte foşti musulmani care sfidau pe fanaticii propriei lor credinţe, explicând, uneori cu o ironie muşcătoare, de ce au părăsit Islamul.
Desigur, toţi aceşti foşti musulmani se aşezaseră pe poziţii seculariste. Deveniseră chiar atei.
Reacţia prietenilor mei a fost destul de variată- unii încântaţi, alţii uimiţi că dau share la un clip ce poate să fie considerat chiar anti-religios.
Acest fapt m-a determinat să mă gândesc la o chestiune delicată- a radcalismului religios.
El există. Şi nu doar în Islam. El există şi în Creştinism. Iar dacă în Islam are efecte politice, în Creştinism are efecte anti-creştine.
Viaţa m-a făcut să întâlnesc comunităţi agresiv religioase-atât la ortodocşi, cât şi la neoprotestanţi.
La catolici nu am întâlnit- însă Biserica Catolică fiind oricum supusă deja unui proces de 50 de ani de intensă secularizare, e tot mai puţin probabil să mai aştepţi puseuri de „habotnicie”- e deja considerat semn de „habotnicie” dacă ţii posturile.
Însă la ortodocşi am întâlnit multe cazuri de oameni care au ajuns să trăiască drame reale, ce au condus suflete departe de credinţă şi de Hristos.
Mă gândesc la câţiva colegi de-ai mei de la teologie- a căror singură vină pentru care ajunseseră studenţi teologi (apoi chiar preoţi) era aceea că erau….fiii părinţilor lor. Iar părinţii lor îmbrăţişaseră taliban „dreapta credinţă”.
Am cunoscut apoi atei, deveniţi atei după ce trebuiseră să treacă prin experienţa coplăriei şi adolescenţei în astfel de familii.
Dar am cunoscut şi astfel de familii: în care ea trebuie să se îmbrace cu fuste lungi şi să aibă capul acoperit- eventual cu două batice, pentru că, nu e aşa? icoanele ne arată că Maica Domnului îşi ferea orice şuviţă de păr de ochii lumii.
El, pater familiae, are barbă mare, păr mare (uneori şi coadă – chiar dacă e interzis de canoane, între noi fie vorba), se îmbracă în negru- eventual cu accesorii vestimentare cât mai etno- monastice.
Amândoi funcţionează, atât împreună cât şi separat, în deplină ascultare faă de duhovnic. Ca nişte călugări. Ba mai rău- căci putem întâlni călugări liberi duhovniceşte…
Nu fac nimic fără binecuvântare. Chiar nimic- terorizează prin intermediul mobilelor pe duhovnic pentru a cere binecuvântare să îşi ia haine noi, să meargă în concedii, să îşi cumpere cărţi, să meargă la filme….
Totul este reglat de canoane- multe şi mărunte, ascultări şi dezlegări.
Unii preoţi- cum sunt mulţi pe care îi cunosc- dau cu tifla şi descurajează genul acesta de comportament. Dar alţii nu o fac.
Şi aşa apar multe „mânăstiri” de familişti, uneori în parohii din chiar inimile marilor oraşe. Acolo, sub autoritatea unui „părinte”, totul decurge ca ….într-un ashram de-al lui Osho. Nu chiar totul. Mai puţin sexul. Căci şi acela este strict reglat inclusiv în familie, încât numărul zilelor în care e permisă „datoria ” acuplării e mult mai mic decât numărul zilelor cu interdicţie.
Există chiar reţele matrimoniale pentru genul acesta de comunităţi. Parohia e prima dintre ele. Organizaţiile inter-parohiale (cum erau unele fliale ASCOR pe vremea mea), alt tip de reţele.
Unii dintre ei- mai ales în Moldova, trăiesc ca nişte amish- dar că autoritatea lor este în uriaşa operă a părintelui Nicodim Măndiţă, autor prolific dar nu şi deschis la minte ce a trăit până prin anii 70, activând intens misionar prin diverse parohii ale Moldovei noastre.
Acolo am întâlnit cele mai simpatice reglementări- interdicţia de a folosi săpun parfumat (doar de rufe este permis) pentru igienă. Interdicţia de a tunde alt păr decât cel al capului. Dar şi o reglementare- care dădea de cap unei familii de am cunoscut-o, de a dormi tatăl cu băieţii şi mama cu fetele familiei, având grijă ca copiii lor să aibă mâinile deasupra păturii, pentru a nu face lucruri necuvincioase cu ei înşişi pe sub plapumă.
Problema apare când în aceste reţele de amish sau menoniţi creştin ortodocşi, se nasc sau se încurcă sentimental oameni cu alte gânduri şi alte dorinţe.
Fundamentalismul acestor comunităţi ucide din păcate aceste suflete: şi am cunoscut mulţi oameni care , odată eliberaţi, nu au mai vrut să audă de Hristos şi de Biserică, nu doar de ghetto-ul autosuficienţei habotnice a membrilor acestor grupări.
Simţeam nevoia să scriu şi despre aceasta nu pentru a ataca- ci pentru a atrage atenţia că multe suflete se pierd din prea mare zelotism, nu doar din prea mare laxism.
Iar Creştinismul a dat mari tratate ascetice, dar şi Decameronul.
NOTĂ IMPORTANTĂ:
Încă din cele mai vechi timpuri acest tip de comportamente a fost condamnat oficial de către Bisercă.
Există canoane care interzic, de exemplu, amestecarea laicilor cu călugării şi chiar spovedania laicilor la călugări, tocmai pentru că stilul de viaţă monahal nu este compatibil cu cel „din lume”.
Din păcate, absolutizarea literaturii ascetice monahale- având de cele mai multe ori un adresant direct, călugării (mulţi Sfinţi călugări au scris doar pentru publicul lor monahal, din mânăstirile ăn care vieţuiau) a alterat grav dimensiunea „laică” şi apostolică a Bisericii.
Lovitura cea mai teribilă dată unei Biserici a tuturor credincioşilor a fost generalizarea celibatului clerical în Apus şi impunerea episcopilor dintre călugări în răsărit.
Aceasta în ciuda logicii creştine a lucrurilor.
Născut în 1980. Creștin, conservator, îndrăgostit de libertate. Balcanic, iubesc Istanbulul și nu cred că Occidentul ar fi vreun model de urmat.
Cred că viitorul țării mele și a poporului meu ține de împăcarea cu trecutul și prezentul iar povestea cu ”vrem o țară ca afară” e doar semn de schizofrenie.
Vezi toate articolele lui Bogdan Duca
Publicat
5 gânduri despre „Despre fundamentalism…dar cel creştin”
Am ajuns să-ți citesc aproape zilnic blogul! Felicitări pentru articole, sunt cu foarte mult bun-simț logic și psihologic, dar și teologic.
Daca aveti copii – sa va traiasca!
A fi parinte nu se invata in scoala – acolo te faqci o masinuta de platit taxe si un cuparator impins de reclame.
Si nu tine 6 ore, nici 5 zile cu weekend…
A fi credincios desigur ca nu produce sabloane.
Daca extremele – eu inca nu am cunoscut personal astfel de cazuri de care pomeniti, in peste 50 de ani de viata – merita a fi aduse in prim plan…
Pare mai degraba o sugestie nespecificata de a fi „cumintei” cu religia…. asa, daca se poate in particular ca nu cumva copilul sa sune la Protectia Copilului sa te reclame…
In Coreea de nord e mai simplu, de la 3 ani iti ia copilul si cand se intoarce din vizita la „parinti” da declaratii complete care pot duce la executie pe nefericitul care credea ca mai are copiii.
Ia sa vedem ceva desprte protectia copilului… in tara democratiei, SUA:
Nancy Schaefer: CPS criminality > https://www.youtube.com/watch?v=u5fqaaBpTLY
Nancy Schaefer’s Senatorial report, „The Corrupt Business of Child Protective Services (CPS)”
Bogdan DUCA 
Am ajuns să-ți citesc aproape zilnic blogul! Felicitări pentru articole, sunt cu foarte mult bun-simț logic și psihologic, dar și teologic.
Domnul să-ți binecuvinteze pașii!
Andreea
ApreciazăApreciază
Mulţumesc mult.
ApreciazăApreciază
Reblogged this on radupopescublog.
ApreciazăApreciază
Daca aveti copii – sa va traiasca!
A fi parinte nu se invata in scoala – acolo te faqci o masinuta de platit taxe si un cuparator impins de reclame.
Si nu tine 6 ore, nici 5 zile cu weekend…
A fi credincios desigur ca nu produce sabloane.
Daca extremele – eu inca nu am cunoscut personal astfel de cazuri de care pomeniti, in peste 50 de ani de viata – merita a fi aduse in prim plan…
Pare mai degraba o sugestie nespecificata de a fi „cumintei” cu religia…. asa, daca se poate in particular ca nu cumva copilul sa sune la Protectia Copilului sa te reclame…
In Coreea de nord e mai simplu, de la 3 ani iti ia copilul si cand se intoarce din vizita la „parinti” da declaratii complete care pot duce la executie pe nefericitul care credea ca mai are copiii.
Ia sa vedem ceva desprte protectia copilului… in tara democratiei, SUA:
Nancy Schaefer: CPS criminality > https://www.youtube.com/watch?v=u5fqaaBpTLY
Nancy Schaefer’s Senatorial report, „The Corrupt Business of Child Protective Services (CPS)”
ApreciazăApreciază