Doamne ajută, popor român!

Sunt mândru că sunt român.

Sunt foarte mândru că fac parte dintr-un popor căruia poţi să îi iei totul, mai puţin simţul umorului.

Sunt foarte mândru că poporul meu e suficient de superficial încât să îl doară în cot de ideologii- care vin şi trec ca şi cum nu ar fi fost.

Sunt mândru că avem un popor care iubeşte mâncarea, băutura şi petrecerea.

Sunt mândru că aparţin unui popor care are potenţial, dar nu şi-l valorifică încă. Aşa se menţine mereu tânăr.

Sunt mândru că în poporul meu găsesc de toate: blândeţea veselă a moldoveanului, patriotismul serios al ardeleanului, veselia aprigă a olteanului, mândria bănăţeanului, mitocănia auto-ironică a bucureşteanului şi încăpăţânarea machedonului.
Sunt mândru că în poporul meu mafioţii îs nişte Becali- hoţi mari, dar suflete şi mai mari.
Sunt mândru că avem manele cu versuri profunde filozofic- existenţialism pur, tată. Să îl laşi pe Camus muci.
Sunt mândru pentru că după înmormântări, nu renunţăm la parastase cu mese pline şi bine udate.

Sunt şi îngrijorat…

Sunt îngrijorat că mulţi dintre noi se tâmpesc. Generaţia asta tânără, e, în majoritatea ei urbană, ruptă de realităţile româneşti. Hipsterul nu are frontiere şi nici identitate naţională- decât dacă e cool să se maimuţărească etno de ziua iei sau să o frece multiculti în stil rustic.

 

În rest….. Dumnezeu cu mila. Nu aşa am trecut prin istorie şi până acum? De ce să schimbăm?

Doamne ajută, popor român!