Tot vorbim de homosexualitate şi de provocarea ei pentru noi şi morala noastră.
Dar ce e homosexualitatea? De ce o condamnăm? Pentru că un bărbat găseşte plăcere erotico-sentimentală în relaţia cu alt bărbat? Sau o femeie în relaţia cu altă femeie?
Acestea sunt cazuri izolate, reduse numeric, chiar dacă intens mediatizate, care ţin de o patologie nu doar spirituală ci şi psihică. Suferinţa acestor oameni- căci este o suferinţă, nu trebuie să ne provoace îngrijorarea ci compasiunea, dorinţa de a ne ruga mai mult pentru ei.
Problemele homosexualităţii transformate în moft social şi agendă politică nu sunt de natură sexuală.
Problemele sunt de natură fiinţială şi socială. „Emanciparea” homosexualităţii, de fapt afirmarea ei agresivă ca o formă de normalitate, ca generatoare de „cultură” şi de „artă”, ca modă „cool”, a dus la apariţia unui întreg efort – civic şi politic- de a forţa majoritatea să accepte mofturile minorităţii.
De ce? Pentru că este o bună metodă de a deturna agenda civică de la temele sale reale, apoi pentru că e genul de moft care vinde, în sfârşit pentru că e calea cea mai eficientă de a submina societatea tradiţională- foarte sensibilă atunci când este virusată cu astfel de „valori”,
Însă consecinţa cea mai evidentă este apariţia unei societăţi noi- care trăieşte non-erotic, dramele ontologice ale homosexualilor.
Uitaţi-vă la mulţi din bărbaţii de acum: au devenit nu doar mai „îngrijiţi” ci sclavii frivolităţii.
O industrie întreagă a modei s-a revărsat asupra bărbaţilor- mai complexă, mai costisitoare şi mai….efeminată decât industria modei dedicată femeilor.
Intraţi în secţiunile vestimentare ale magazinelor de haine „la modă” şi veţi vedea că haina e menită să ascundă sexualitatea masculină, efeminând-o.
Dar nu e vorba doar de haine. Uitaţi-vă la standardele „sexy” macho: bărbaţi mai slabi decât manechinele de sex feminin, epilaţi, botoxaţi.
Ca un bărbat să piardă mai multe ceasuri decât o femeie la coafor, cosmetică, manichiură, pedichiură şi probat haine, a devenit ceva obişnuit.
Băieţii nu mai vor chestii macho (chiar şi răbufnirile macho- gen moda lumber sexuală e gândită să compenseze virilitatea pomădată a bărbii cu punerea în evidenţă a muşchilor fesieri şi a picioarelor în pantalonii turnaţi pe corp). Culori altădată exclusiv feminine devin acum comune vestimentaţiilor masculine.
E şi un tranzit al parfumurilor, de la „aromele” macho la unisex şi arome blânde, feminine.
Viaţa unui tânăr la modă acum nu e cu nimic mai puţin complicată decât a unei fete la modă. Iar lucrurile merg chiar până la mimarea gesturilor femeieşti.
Societatea- în expresiile sale urbane- este tot mai puţin masculină. De peste tot apar chipuri care se vor să fie cât mai feminine. Dar acest lucru nu ar fi neapărat rău dacă feminitatea spre care se aspiră nu ar fi de fapt o întreagă industrie a modei şi cosmeticii, dispusă să dezorienteze o minte de puştan pentru a îşi vinde tricoul.
Şi odată cu aceste mode vin şi ideologii slabe, castratoare, care vând iluzia unei lumi ale cărei probleme se pot reduce la chestiunile pe care le putem discuta folosind formula: „Vai, dragă, stai să vezi….”
Mi-a fost dat să întâlnesc în viaţa mea tineri hetero pentru care aş fi putut jura că au orientări homosexuale. Desigur, sexual erau hetero. Dar psihic? 🙂
Oricum, salvarea bărbaţilor, dacă e să vină, poate să mai vină doar de la femei: căci doar ele pot să convingă pe bărbaţi că nu este deloc sexy să se îmbrace ca nişte cocote şi să creadă că evenimentul cheie al săptămânii este mersul a la coafor.
Bogdan DUCA 