Limba latină a fost tot mai mult marginalizată, până când, iată, urmează să dispară definitiv din curricula şcolară.
Nu o să acuz ministerul pentru decizia asta, care vine după o evoluţie oarecum naturală, ţinând cont de datele problemei. Nu o să apăr nici o iluzorie importanţă a învăţării limbii latine de către copiii noştri.
Să fim serioşi, tânărul actual are nevoie de limba latină cum am eu nevoie de un elicopter.
Acesta este sensul lumii- orientarea învăţământului spre chestiunile practice în detrimentul culturii. Omul prezentului şi al viitorului nu trebuie să fie cultivat ci trebuie să fie eficient.
Acest fenomen- al eficientizării inginereşti – îl găsim inclusiv în facultăţile umaniste, unde hărnicia cuantificată în articole publicate în diverse reviste cu diverse catalogări, bate cultura, care se întemeiază pe o reflecţie speculativă, mult mai molcomă şi mult mai greu de catalogat.
Nu ideea contează ci revista (cu peer review, sau nu) în care o publici.
Într-o astfel de lume este inevitabil să dispară limba latină- nu pentru că ar fi o limbă „moartă” (nu e moartă nici la propriu- există încă o ţară în care e limbă oficială, nici la figurat- avem chiar şi Wikipedia în limba latină).
Dispare pentru că e o limbă „ineficientă”. Latina a pierdut războiul cu limba engleză- limbă de business, fără vocaţie filosofică şi fără vocaţie culturală. Căci engleza care a triumfat nu e engleza lui Shakespeare ci engleza străzii, care se poate foarte uşor preta unui control.
Un englez de geniu- George Orwell- a înţeles că cine controlează limba ajunge să controleze gândirea. Toate totalitarismele au avut momentul lor lingvistic- când au încercat să pună frâiele pe limbă pentru a putea astfel pune mâna şi pe gânduri.
Sunt limbi greu de controlat- pentru că permit alunecări şi jocuri ale spiritului- şi limbi uşor de controlat, pentru că sunt ferite de subtilităţi.
Engleza „vulgară”- de stradă, de HBO- este mult mai uşor de controlat decât latina „vulgară”- că vorbim de franceză, italiană, spaniolă sau română. Asta pentru că limbile germanice au mecanisme simple, fondul lexical simplu şi nu permit refugii prea multe. Sunt limbi de business, limbi tehnice.
Latina sau greaca sunt limbi de negustori- limbi menite să te ajute să păcăleşti, să aluneci uşor printre cuvinte, schimbându-le din mers, sensurile şi direcţiile.
De asta ele au faciltat cultura mai mult decât celelalte. Şi nu orice cultură ci mai ales o cultură a dialogului.
Într-o lume ideală- limba latină, tocmai prin vocaţia ei culturală şi potenţialul său intuitiv, ar fi trebuit să fie lingua franca a academiei, a mediilor culturale.
În lumea noastră, lingua franca este limba engleză. Şi în academie, şi în politică, şi în afaceri. O limbă pentru mai multă eficienţă şi mai puţin spirit…. Dar ce nevoie mai avem nevoie de spirit când avem eficienţă? 🙂
Bogdan DUCA 
Reblogged this on radupopescublog.
ApreciazăApreciază