Nu trebuie să fii specialist în medicină ca să îţi dai seama că ameninţările periodice cu „pandemii” (că termenul „epidemie” deja modest) sunt menite mai mult să crească profitul industriilor farmaceutice decât să ne salveze sănătatea.
Dovadă că aceste pandemii nu prea omoară oameni. Omoară găini- sau, mă rog, le omoară statul, preventiv, dar oameni nu prea. Pe oameni doar îi stresează.
Acum doi ani, în plină „pandemie” de gripă porcină, m-a lovit gripa. Dar rău. M-am târâit până la farmacia de peste drum de blocul în care stăteam atunci şi am întrebat ce trebuie să fac.
O farmacistă tânără, panicată de faptul că arătam porcin de la atâta gripă, mi- a spus să merg urgent la spital. Însă o farmacistă mai bătrână a intervenit prompt şi a spus:
„Nu faceţi tâmpenia asta. Ăia o să vă bage în carantină şi o să se laude la tv că aveţi porcină. Duceţi-vă acasă, luaţi asta, asta şi asta, ceaiuri fierbinţi cu miere, staţi sub plapumă şi dormiţi. Ascultaţi-mă pe mine.”
Am ascultat-o. ŞI bine am făcut. Poate mă îmbolnăveam cu vreo infecţie spitalicească şi apoi muream de „porcină” ca actorul acela, sărman.
Pe de altă parte, nu sunt nici genul de om care evită medicii preferându-le cine ştie ce rădăcină miraculoasă sau buruiană rară.
Cred că medicina este o ştiinţă suficient de serioasă ca să poată să înfrunte o grămadă de probleme medicale şi mai ştiu că medicina tradiţională. cu toate virtuţile sale, are limitele sale foarte serioase- datorită că pe vremea când ea era cea dominantă, se murea chiar dintr-o gripă.
Antibioticul, penicilina, chirurgia- sunt descoperiri umane încă insuficient celebrate.
Ideea mea este calea de mijloc:
Mănânc cât de sănătos pot- fără exagerări în nicio direcţie. Nu sunt sportiv, dar nu las zi fără mişcare şi mersul pe jos în cazul meu se măsoară în kilometri, nu cu zecile de metri. Nu merg „la sală”, dar nu iau liftul dacă sunt de urcat nişte etaje, acolo, decât dacă sunt prea încărcat cu bagaje.
Dar dacă fac un abces dentar, de exemplu, nu îl tratez cu usturoi. Iau antibiotic.
Încerc să nu mă las păcălit nici de paranoile periodice cu „pandemii” care ne lovesc anual, cu viruşi ucigaşi sau cancerigeni care ne pândesc de peste tot. De asemenea nici nu cred în plante miraculoase- aţi remarcat că fiecare an vine cu planta sau leguma sa miraculoasă, care vindecă mai orice?
Vreau să trăiesc mult şi sănătos. Însă vreau să trăiesc şi bine- fără să îmi refuz mici plăceri ale vieţii. Dar înainte de orice, nu vreau să trăiesc cu frica de moarte- care poate să îmi strice viaţa, transformând-o într-o paranoia a traiului sănătos.
Dacă va fi să mor de cancer, de exemplu- vreau să mor de cancer, nu să „trăiesc” luptând cu cancerul, cu perfuzii, plin de chimicale şi agăţându-mă de fiecare clipă de viaţă. Desigur, o să regret că nu am prins 100 de ani. Dar sunt creştin şi ştiu că urmează lucruri faine după moarte. Important e să ştiu să trăiesc împăcat cu moartea şi echilibrat cu viaţa. De murit sănătos, nu vreau să mor- ar însemna să mor în vreun accident, ori vreau să fiu conştient de clipa morţii.
Greşesc? 🙂
Bogdan DUCA 
Reblogged this on radupopescublog.
ApreciazăApreciază
De la Pacific, multumiri!
Nu puteam zice mai bine, gandind asemenea… dar mai la batranete…
Cu moartea … citeam undeva ca un crestin moare in somn, linistit si fara durere, inima oprindu-se fara a mai avea timp trupul de suferinta si mintea de ingrozire…
„… In cadrul acestei ectenii – ectenia cererilor, numita si „ectenia punerii inainte”, preotul si credinciosii cer lui Dumnezeu si urmatorul lucru: „Sfarsit crestinesc vietii noastre, fara durere, neinfruntat, in pace, si raspuns bun la Infricosata Judecata a lui Hristos, sa cerem. Da, Doamne!”
…
Sfarsitul vietii noastre este clipa din care noi nu mai putem face nimic pentru noi insine, de atunci incepand Vesnicia, fiecare primind rasplata cuvenita. Numai rugaciunile Bisericii ne mai pot mangaia sau ajuta, dupa caz. Pentru aceasta, nu conteaza in ce mod trecem acest prag de Taina, spre viata cea vesnica, ci in ce stare.
…
Nici varsta, nici modul in care murim nu sunt hotaratoare, ci numai starea in care ne aflam in acel moment. Numarul anilor nu influenteaza decisiv starea sufleteasca si mostenirea cea vesnica, ci numai modul vietuirii noastre, in Hristos ori departe de El. Astfel, cel pacatos poate trai sute de ani, tot in pacate, pe cand cel cuvios poate trai foarte putin, insa in cuviosie.”
(http://www.crestinortodox.ro/editoriale/sfarsit-crestinesc-vietii-noastre-136213.html)
ApreciazăApreciază