Tenişii de politician? Încă nu e momentul

Îmi spune o prietenă, la care ţin mult, îmi spune: „ia-ţi tenişii de politician şi treci la candidat şi strâns voturi”.

Îmi pare rău, dar asta e abia ultima etapă a unui proces lung, în care sunt multe de făcut.

Până să speri la o clasă politică sănătoasă trebuie să ai o societate civilă sănătoasă.

În România, tocmai pentru că ceea ce se numeşte „societate civilă” este de fapt o oligarhie finanţată direct de Soros şi de diverse ambasade (nu mai discutăm de posibile finanţări indirecte şi discrete- ne rezumăm la ce se vede), e practic imposibil să faci politică altfel decât după directivele ideologice ale hegemonilor.

Şi orice încerci să construieşti, imediat vin nişte băieţi bine-intenţionaţi care au ei grijă să îţi deturneze şandramaua încropită la momentul oportun.

Societatea, „opinca”, nu face nimic fără societate civilă. Iar când societatea civilă e virusată…..

Aduceţi-vă aminte de candidaturile lui Iulian Capsali şi Peter Costea, la europarlamentare. Ambele, candidaturi curate, fără agende ascunse, fără finanţatori stranii, fără agende neclare şi alambicate. Ce aveau în guşă aveau şi în căpuşă cei doi candidaţi. Cât au luat?

De asta nu trebuie pus niciodată carul în faţa boilor.

Trebuie vindecată societatea civilă, înainte.

Dar cum? Cu cine?

Cu oameni a căror biografie ar putea fi o schiţă de Caragiale? Cu populisme crunte? Cu diverşi geambaşi ai spiritului, care „te fac” din aforisme?

Cum sistemul crapă, cum (Nichita Stănescu era profet!) se grăbesc să acopere crăpătura cu vreun idol, menit să deturneze subiectul, să creeze false iluzii, să direcţioneze aşteptări.

Soluţia propusă de mine este cea mai dură: vindecarea e posibilă doar pe o singură cale- punând în discuţie totul, nelăsând instalarea de idoli în toate crăpăturile apărute în sistem.

Sistemul trebuie lăsat să se fisureze şi să se prăbuşească. Nu ai cum să pui vin nou în burdufuri vechi, nici petice din material nou pe haine vechi.

Lăsaţi cancerul sistemului să îşi ducă treaba până la capăt şi nu mai permiteţi iluzii, aşteptări, nu mai încurajaţi false speranţe de vindecare.
Criticaţi, criticaţi, criticaţi. Nu lăsaţi, repet, să fie făcuţi idoli pe niciun palier, ca să le acopere fisurile.  Lăsaţi fisurile să crească- vor distruge sistemul, dar nu vă vor distruge pe voi. Şi sistemul trebuie să moară.

După ce sistemul moare, abia atunci se poate face ceva nou.

Dacă însă vom pemite simbioza cu sistemul, le vom accepta idolii, vom înghiţi şi noi din cancerul său şi din posibilă şansă, vom deveni doar o altă tumoră.

Ştiu, tentaţia de a te năpusti în politică e mare. La fel şi aceea de a crede că poţi face revoluţii în sistem.

Dar e condamnată la eşec.