Cafeneaua

Când cineva îmi spune că poţi să mergi la cafenea şi fără să fumezi- sau ieşind în pauze scurte de ţigară- îmi dau seama că el nu a înţeles ce e aia o cafenea.
Sau că o fi vreunul din ăia care crede că StarBucks-ul ar fi o cafenea.
Cafeneaua e Pauza cu P mare, e paranteza în care te regăseşti pe tine cu ale tale, în ecuaţia zilei.
O cafenea nu e oricum- nu trebuie să fie oricum.
Eu sunt foarte pretenţios când vine vorba de cafenele.
În primul rând este inadmisibil ca o cafenea să aibă scaune tari, incomode, de lemn sau de metal.
O cafenea trebuie să aibă fotolii comode şi moi, canapele, perne, în care să te cufunzi, toropit de plăcere şi de linişte.
O cafenea nu are lumină puternică ci difuză- sau chiar să fie aproape întuneric-eventual nişte mici veioze să asigure o relativă autonomie privirii pe o rază care să salveze discreţia meselor vecine.
Într-o cafenea muzica nu se urlă ci se cântă decent. Şi e musai să fie instrumentală- sau cuvinte în limbi exotice. Nu trebuie să îţi deruteze gândirea.
Cafeaua e, desigur, inima cafenelei. Tot ce am spus mai sus trebuie să fie aşa, pentru a pregăti cadrul pentru savurarea cafelei.
Dar să ştiţi că nu e admisibilă cafeneaua cu o singură variantă de cafea. Măcar să ai varianta ibric şi expresso.
Cafeaua trebuie servită în ceaşcă de cafea, nu în alte „ambalaje” (cartonul- ca la Starbucks, e o blasfemie, o jignire adusă ideii de cafea).
Îndulcitorul de cafea trebuie să fie fie rahatul (ideal), fie o bucată de ciocolată sau un biscuite dulce. Sau o prăjitură. Nu zahăr….oricât de „brun” ar fi el.
Lângă cafea trebuie şi un pahar cu ceva- sunteţi liberi să vă gândiţi cu ce vreţi. Eu prefer Cola, care îmi oferă în gură un spectacol al plăcerii, alternându-şi gustul dulce acidulat cu cel amar aromat al cafelei.
Apoi tabacul e esenţial într-o cafenea. Nu orice tabac: o ţigară de foi, o pipă sau o narghilea sunt muult mai potrivite decât o banală ţigară pentru a te putea bucura de cafea şi de cafenea.
Chiar dacă nu eşti fumător, aroma adulmecată a tutunului de calitate, face cafeaua să fie aşa cum trebuie să fie.
Un alt condiment esenţial al cafenelei este timpul- în cafenea nu intri pe fugă. În cafenea intri să îţi bei cafeaua. Un om care stă mai puţin de 30 de minute într-o cafenea nu mai trebuie primit acolo. E clar un om care nu a a înţeles nimic.
În cafenea se citeşte (ziarul, o carte), se scrie, se gândeşte, se pierde vremea (eventual jucându-te cu komboloii sau dându-ţi o pasienţă- musai cu cărţi de joc, nu pe telefon), se joacă şah, se iubeşte şi, mai ales, se schimbă idei.
Cafeneaua ideală trebuie să găzduiască evenimente culturale- şedinţe de cenaclu, lansări de carte, dezbateri, de ce nu? mici schiţe şi piese de teatru. Însă nu oricum- cafeneaua ideală trebuie să aibă propria doctrină, propria viziune pe care o transmite asupra lumii.

article-arabic-drinks-inarticle-coffee

Publicitate

4 gânduri despre „Cafeneaua

  1. Salut.
    Numele meu este Dragos. Mi-a placut enorm acest articol pe care l-ai publicat. Sunt intru totul de acord cu tine referitor la aceste locuri unde iti poti regasi ideile sau liniste interioara. Am o singura intrebare. Stii cumva prin Bucuresti o cafenea asa cum foarte frumos ai descris-o in articolul tau?
    Cu stima,
    Dragos B.

    Apreciază

    1. Exact la fel? Va fi doar dacă voi câştiga la Loto :))
      Dar sunt câteva frumoase.

      O să spun doar un nume- Dolce Bacio (chiar peste drum de liceul Lazăr)- fotolii comode, muzică relativ ok şi o mare varietate de cafele.

      Apreciază

  2. Ca un vis – descriere minunata!
    Desi am renuntat la fumat (dupa 40 de ani de…) sint de acord ca mireasma calitatii completeaza „tabloul” in care simti viata pulsand altfel, in afara reflexelor si politeturilor public-conventionale….
    Frumos este cand poti avea acasa prieteni de „palier” spiritual si indepartarea de toata relationarea radio, electronica, internauta – om cu om si cuvante din realitatea fizica, nu din „retea”.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s