Declaraţia de la Havana într-un context inter-ortodox

Declaraţia de la Havana, semnată de papa Francisc şi patriarhul Chiril al Moscovei, a atras şi un val consistent de critici.

Una din critici a vizat o chestiune de ordin ecleziologic- reprezentativitatea lui Chiril pentru întreaga lume ortodoxă.

Strict ecleziologic şi formal, nu există o singură Biserică Ortodoxă ci mai multe (mai precis 14) Biserici Ortodoxe autocefale (autocefalia putându-se traduce inclusiv etimologic „de capul său”) şi încă vreo 16 Biserici „autonome”- supuse canonic unei Biserici autocefale, dar bucurându-se de o autonomie internă lărgită.

Între aceste Biserici autocefale care se îndeamnă reciproc să colaboreze între ele, există o ierarhie de onoare, având în frunte pe patriarhul Constantinopolului, primul între egali (primus inter pares) a cărui autoritatea nu se reduce însă decât la ritual- prioritatea pomenirii la slujbe, prezidarea întânirilor inter-ortodoxe la care participă şi (lucru important), de recunoaşterea patriarhului ecumenic, depinde recunoaşterea unei noi Biserici autocefale sau autonome.

Ierarhia aceasta din lumea ortodoxă este însă răsturnată de realităţile economice. Bisericile care se găsesc în fruntea acestei ierarhii de onoare nu sunt şi cele mai importante ca număr de credincioşi şi ca impact în societate.

Patriarhia ecumenică, de exemplu, are 3,5 milioane de credincioşi ortodocşi, reprezentând 1,5 procente, doar, din toată lumea ortodoxă.

Cea mai mare Biserică Ortodoxă este Biserica Ortodoxă rusă, care numără 150 de milioane de ortodocşi în toată lumea, aproximativ 60 la sută din populaţia totală a ortodocşilor (estimată la 250 de milioane de credincioşi).

Pe locul 2, vine Biserica Ortodoxă română, cu 19 de milioane de ortodocşi, deci aproximativ 8 procente din toată lumea ortodoxă.

Chestiunea reprezentativităţii cu privire la lumea ortodoxă este una foarte complexă şi foarte complicată, neexistând nici măcar mecanisme canonice pentru a putea lămuri această situaţie.

Sinodul pan-ortodox, departe de a fi un mecanism funcţionabil- se va desfăşura la 95 de ani după convocarea lui, iar acest lucru spune multe cu privire la unitatea reală a ortodocşilor- este şi foarte discutabil din perspectiva istoriei Bisericii şi canoanelor străvechi, multe din mecanismele agreate de Bisericile Ortodoxe cu privire la acest Sinod pan-ortodox, fiind străine de cele specifice sinodalităţii în Creştinătate.

Însă chiar dacă Bisericile Ortodoxe nu colaborează între ele , ca un singur corp, există afinităţi şi tensiuni între diverse Biserici autocefale.

Patriarhia Moscovei, semnatara declaraţiei de la Havana, de la care am pornit discuţia, are un impact şi o influenţă reală asupra mai multor Biserici Ortodoxe autocefale- că vorbim de Patriarhia Serbiei, Biserica Ortodoxă bulgară sau Biserica Ciprului- sau autonome, impactul său real mergând spre încă 10 procente din lumea ortodoxă.

Deci, strict pe cifre, mai mult de două treimi din lumea ortodoxă este subordonată canonic sau influenţată de Patriarhia Moscovei.

Oricum, această discuţie este inutilă, în contextul în care Patriarhul ecumenic, liderul formal şi canonic al lumii ortodoxe, este cunoscut ca un apropiat al Bisericii Catolice, deci nu poate fi considerat ca fiind vreun „opozant” al declaraţiei de la Havana.
Aceşti critici nu sunt decât victimele propriilor lor prejudecăţi politice  şi etnice.