Câteva gânduri cu privire la secularismul românesc

Secularismul românesc este o glumă şi un moft de oengişti şi hipsteri.

Sunt câteva ong-uri în care Soros bagă ineficient bani, sunt câteva voci de oameni care şi-au generalizat nemulţumirile personale în raport cu BOR-ul la o scară macro.

Mai sunt câţiva care vor să fie „ca afară”.

Spre deosebire de Occident, unde corectitudinea politică, relativismul cultural şi multiculturalismul au scos practic religia din spaţiul public, în România aceste curente ideologice abia dacă prind ele rădăcini- şi chiar şi mulţi din cei care le aplică- că aşa e european- o fac cu scârbă.

Deci nu putem să spunem că e vreun fenomen care ar putea speria Biserica Ortodoxă română sau schimba radical o societate ca cea românească. Să fim serioşi, ce credibilitate au oameni precum Remus Cernea şi Emil Moise? Oamenii aceştia reuşesc să facă mai degrabă antipatic secularismul, decât să îl transforme în vreun curent popular.

Dar atunci de unde toate problemele?

Este simplu: vulnerabilităţile creştinilor din România se datorează exclusiv creştinilor.

Şi sunt, după părerea mea, două tipuri de vulnerabilităţi:

-eşecul pastoral

BOR- singura Biserică care contează cu adevărat ca imagine în România este un eşec pastoral. Acest lucru este vizibil din pierderea legăturii dintre BOR şi tinerele generaţii, dintre BOR şi formatorii de opinie, dintre BOR şi mediile intelectuale, dintre ierarhie şi proprii săi credincioşi.

Cea mai mare problemă este cea a lipsei catehezei. Majoritatea credincioşilor ortodocşi sunt semi-analfabeţi din punct de vedere al propriei credinţe. Liantul lor cu biserica este mai degrabă unul magic superstiţios (tradiţii, ritualuri, obiceiuri) decât unul conştient asumat evanghelic.

Desigur, este un liant puternic- care face ca majoritatea românilor să frecventeze sau măcar să manifeste o simpatie superstiţioasă faţă de Biserică şi cler, dar care pe de altă parte este complet imună la perpetuarea mesajului creştin în societate.

Mai simplu spus, majoritatea credincioşilor nu se raportează la Biserică ca la o familie spirituală şi comuniune de valori, ci ca la o instituţie care furnizează servicii magico-religioase la cerere (dezlegări, rituri de trecere, legări, soluţii pentru a avea noroc într-o chestiune sau alta).

Această lipsă de unitate organică între credincioşi şi cler, este un eşec vizibil al Creştinismului în societate (lucru cuantificabil prin declinul moral evident al societăţii noastre, în care şi respingerea homosexualităţii nu este motivată religios cât dintr-o aroganţă de macho de crâşmă- „bulangii e nasoi”).

Dar dependenţa superstiţioasă de Biserică este şi un groaznic demotivant pentru cler. Acesta nu simte nevoia să iasă spre lume, să înceapă demersuri pastorale, să facă un apostolat social real, pentru simplul motiv că credincioşii vin oricum în biserică şi aceasta, de bine de rău, se poate întreţine de pe urma prestării serviciilor magico-religioase şi ritualurilor de trecere.

– vulnerabilităţile care ţin de incapacitatea unei bune comunicări.

Deşi sunt destui ortodocşi- din minoritatea credincioşilor care îşi cunosc şi asumă propria credinţă- doritori şi chiar porniţi să facă treabă, aceasta nu ajunge cum trebuie spre societate.

Activităţile sociale ale BOR- câte sunt, oricum mult sub potenţialul real al Bisericii Ortodoxe române- nu beneficiază mai deloc de promovare.

Comunicarea BOR este lăsată „în mâinile” unei limbi de lemn cu aşchii, iar conducerea Bisericii este incapabilă să depăşească o autosuficientă victimizare, conform căreia mereu vinovaţi sunt ceilalţi.

Laicatul intelectual, rămas loial BOR, este foarte firav şi pestriţ. Vorbim fie de personaje depăşite moral, fie de jurnalişti dinozauri, fie de oameni excelenţi, dar care, inevitabil, ajung în conflict cu ierarhia.

Din aceste două motive, secularizarea societăţii româneşti se produce, în ciuda lui Cernea, Moise, ASUR şi lui Mândruţă- oricum minoritari şi neplăcuţi. Ea se produce printr-un divorţ firesc între o tot mai consistentă parte a societăţii, care nu se regăseşte în discursul dominant creştin din România (cel al BOR) şi Biserică- care tinde să se ghettoizeze în autosuficienţa clientelei sale, magico-superstiţioase, dar constante.