Eu, simplificând un pic lucrurile, cred că noua aşezare ideologică a pieţei în România şi în UE este simplă:
Eşti pro-sistem sau eşti anti-sistem.
Pentru că sistemul mimează încă democraţia şi este un Moloch destul de pervers ca să nu se lase intuit dintr-o privire, această aşezare ideologică îmbracă diverse forme.
În România, singura formă vizibilă este:
-hipsteri versus conservatori
Termenul „hipster” îl folosesc aici într-un sens mai generos şi strâns legat de evoluţiile civice şi politice de după 2012.
Hipsterii sunt masa de manevră urbană a sistemului, în acelaşi timp electorat şi grup de presiune stradală, menit să legitimeze democratic diversele modificări ale mecanismelor de putere.
Identitatea lor ideologică este dată de un amestec de idei şi de valori, din care cele mai puternice sunt lozincile la modă: stat de drept, luptă anticorupţie, o „ţară ca afară”, etc.
Nici termenul „conservator” nu îl folosesc în sensul definiţiei sale „tari” ci într-una mult mai generoasă şi aplicată la realitate, deci, implicit, mai realistă.
Numesc conservatori pe acei cetăţeni români care dincolo de opţiunile politice prezente sau trecute, văd în valul de evenimente care au schimbat sistemul politic şi statal românesc în ultimii 4 ani, o evoluţie cel puţin periculoasă.
Tabăra conservatoare, căreia îi aparţin, este foarte pestriţă. Ne-am trezit în ea- refugiaţi şi jumuliţi de lupte politice, paleoconservatori, naţionalişti, creştini, comunişti, anarhişti, niscaiva libertarieni, liberali, social-democraţi, băsişti, tăriceni, iliescieni,
Nu ştim prea bine cum să ne coerentizăm. Ştim doar că ne motivează aceleaşi frici şi că simţim, toţi, aceleaşi îngrijorări cu privire la prezent şi viitor.
Au început două tipuri de mişcări identitare în această tabără conservatoare. Mai întâi au fost creştinii- mai ales neoprotestanţii, odată cu cazul Bodnariu, dar şi toate confesiunile, odată cu bătălia aceasta pentru modificarea Constituţiei pentru salvarea familiei de inovaţii lgbtqui
Acum văd articole – Rogozanu, Poenaru- dinspre stânga marxistă asumată, care încearcă să strângă propriile lor trupe, invocând discursul clasic al stângii din anii 70-80: cu pericolul fascist, etc.
Vor mai urma probabil şi altele. Cert este că tabăra conservatoare, spre deosebire de cea a hipsterilor, este cea mai fragilă- pentru că este şi cea care adună prea multe săbii în aceeaşi teacă.
Cu toate astea, a cam sosit timpul să ne punem la masă şi să vedem ce dorim: armistiţiu până va fi posibil să ne concurăm decent? Sau spargem gaşca?
Bogdan DUCA 
Reblogged this on radupopescublog.
ApreciazăApreciază