E bine să postim doar alimentar? Da. De ce nu ar fi?

Una din cele mai „parşive” ispite ca să nu posteşti este una care vine îmbrăcată în straie cernite, duhovniceşti.

Ea îţi spune, uneori cu argumente din Scriptură şi din Sfinţii Părinţi (căci dracii sunt versaţi în teologie biblică şi patristică):

„Postul nu e un regim alimentar, ci e un angajament măreţ, duhovnicesc, care trebuie să te schimbe în bine. Dacă renunţi la mâncare şi nu renunţi la proaste obiceiuri- cum ar fi fumatul, cafeaua, uitatul la filme nu neapărat duhovniceşti sau pupatul cu soţia-soţul-iubita-iubitul, atunci nu ai făcut nimic.

Aşa că, dacă tot nu te poţi lăsa de uitat la tv, de ce să nu mai mănânci carne?”

Dracul e parşiv, te face să crezi că postul alimentar e chiar un soi de păcat, dacă nu îl însoţeşti cu toate celelalte ingrediente spirituale. Ca atare, ce să te mai abţii de la mâncăruri, dacă nu te poţi abţine de la hobby-uri şi alte mici plăceri ale vieţii?

Şi aşa dracul te convinge să nu mai posteşti deloc pentru că nu ai putea posti deplin…. Iar tu nici nu te prinzi că şi-a bătut joc dracul de tine. Ba chiar simţi o satisfacţie duhovnicească- uite că nu eşti fariseu, aşa că poţi să îţi mănânci friptura liniştit.

Această ispită poate fi înţeleasă într-un plan mai amplu al ispitelor drăceşti făcute pe spatele oamenilor credincioşi: acela al ridicării standardelor. Pur şi simplu, dracul, cu barbă şi mutră cuvioasă, îţi vine în cap şi te bagă în nesimţirea deznădejdii, cu snoave despre cât de înalte trebuie să fie standardele duhovniceşti pentru mântuire- atât de înalte, încât să nu ai cum să ajungi la ele.

Aşa că, la sfatul lui, te „smereşti” şi nu îţi mai baţi capul cu mântuirea pentru că….e pentru sfinţi. Speri să te bage în rai parastasele urmaşilor.

Adevărul este că în viaţa creştină nu intri direct ca sfânt. Doar ieşi din ea, odată cu ceasul morţii, dacă ai lucrat vrednic, cu o aură de sfinţenie.

Viaţa creştină e viaţă de păcătos care încearcă să dreagă, pe ici- pe colo, ce mai poate pentru mântuirea sa.

Mă amuză neoprotestanţii care cred că odată ce „l-ai primit pe Isus în inima ta”, sau ai primit botezul, nu mai ai „scăpare” de la mântuire. Nu există gesturi definitive în viaţa creştină şi de multe ori, pentru majoritatea, viaţa creştină nu este altceva decât o succesiune de căderi şi ridicări.

Postul e un timp aparte. Foarte probabil. dacă ne rezumăm doar la regimul alimentar de post, nu o să reuşim să înţelegem mare lucru din perioada postului- doar nişte frustrări culinare, cel mult. Hai, şi nişte „căderi” provocate de o bucăţică de caşcaval, feliuţă de salam, uitate prin frigider. Sau vreo „dezlegare” ad hoc la vreo zi de naştere, că „nu se face să nu guşti, măcar”….

Dar dacă nu ţii postul alimentar, sigur nu ai cum să înţelegi ceva din timpul postului.

O spun din experienţă. Eu ani de zile nu am postit: mă „făcea de idei” dracu, exact cum vă spuneam mai sus. Când am început, atunci am început să îmi dau seama şi ce pierd din punct de vedere spiritual. Şi nu numai.

În primul rând se schimbă organismul în bine- îl cureţi de o grămadă de toxine, laşi ficatul să „respire” şi să se regenereze, mănânci mai sănătos, ba chiar poţi să ucizi prin înfometare pornirile sinucigaşe ale vreunor celule ce vor să devină canceroase.

Apoi simţi că e….”altfel”. De ce e „altfel”? Pentru că e post. De ce e post? Pentru că aşa ne cere Dumnezeu. Brusc, faci ceva pentru Dumnezeu.

De obicei nu facem nimic pentru Dumnezeu- doar ne văicărim în rugăciune cu liste de cereri. Dar iată că în post descoperi că respecţi o poruncă mică a lui Dumnezeu şi a Bisericii. Şi simţi cum o respecţi- căci regimul alimentar mai înainte de orice se simte.

Dacă tot posteşti, nu îţi mai vine atât de uşor să „sari” peste slujbe. Chiar faptul că eşti la „cură alimentară spirituală” parcă te îndeamnă să mai treci pe la biserică.

Şi aşa, încet- încet, viaţa ta se schimbă.

În Postul ăsta îţi faci poate doar obiceiul de a merge regulat la biserică- dacă nu îl aveai. Următorul vei adăuga mai multă atenţie la rugăciune în particular. În celălalt te vei pune şi la nişte lecturi. Apoi vei renunţa şi la anumite plăceri. Şi tot aşa până când vei ajunge la postul acela desăvârşit şi idealizat.

Hai să vă dau şi o veste bună: postul este cea mai bună cale să apreciaţi cu adevărat sărbătoarea care îl încheie. Mai ales dacă sunteţi pofticioşi. Nimic, dar nimic, din nicio bucătărie din lume, nu se mai compară cu plăcerea unui banal ou fiert, sau a unei şaorma, după un post ca cel al Paştelui, de 49 de zile.

Şi, mai mult, veţi înţelege că de fapt mâncarea şi băutura chiar au un sens spiritual.

Deci îndemnul meu e să postiţi. Dacă nu aţi început cu săptămâna brânzei, de lunea trecută, de luni e perfect să începeţi postul.

Şi o să vedeţi că e uşor. Salate, spanac, urzici, ceapă verde, cartofi, roşii, fructe, toate stau la dispoziţia noastră ca să ne ajute să nu murim de foame 😉

Iar pentru diverse „update-uri” duhovniceşti, aruncaţi câte un ochi pe pagina mea de Facebook- postez aproape zilnic „popisme”, spre enervarea unora care deja mă acuză de „habotnicie” şi a altora care mă acuză de „prozelitism papistaş” printre ortodocşi :).