Că sunt unii foarte supărați că mă leg de Radu Gyr și au impresia că mie nu îmi plac lucrurile ”rromânești”, nu vibrez la mitul interbelic….
Ideea e mai simplă: vouă, când vă place o ciocolată, o mâncați cu tot cu ambalaj?
Așa e și cu orice raportare la oricine: poate să îți placă ceva la el, dar asta nu înseamnă că dacă îți place poezia lui, ca să rămânem la cazul Gyr, trebuie să ajungi să apreciezi opțiunea sa politică fetidă.
Cele mai frumoase pagini de literatură românească, prin constructul arhaizant și totuși cu o lirică accesibilă urechii moderne, sunt, după modesta mea părere, la Mihail Sadoveanu. Ar trebui să devin comunist și franc-mason pentru că îl cred pe Sadoveanu un mare scriitor?
De ce, doar în România, nu se poate face o trasare a frontierei între lucrurile bune și lucrurile rele din viața oricui? De unde mentalitatea asta totalitară?
În Germania, mai ales după noile descoperiri- ”carnetele negre”- Heidegger nu mai poate fi justificat pentru nazismul și antisemitismul său, dar nimeni nu o să desconsidere o gândire filosofică care practic a dominat secolul, și la dreapta, și la stânga.
Carl Schmitt, la fel. Poți să fii un admirator, cititor, cunoscător al lui, dar niciunul din admiratorii săi cu mintea la cap nu o să se apuce să îi justifice colaborarea cu nazismul.
Dar de ce se întâmplă toate acestea în România?
Răspunsul este simplu: din incultură și activism politic. Apărătorii lui Radu Gyr știu despre acesta doar trei poezii și 50 de legende aferente, care circulă ”pe surse”, de la mânăstirea Petru Vodă.
”Sfinții închisorilor” sunt un concept de marketing politic, pornind de la o teză dată: reabilitarea legionarismului și extremei drepte românești printr-un soi de ”canonizare populară”.
Cum se face că Nicolae Steinhardt nu e sfânt al închisorilor? Pentru că structural, Steinhardt este un liberal- conservator, anti-fascist în aceeași măsură în care e anticomunist.
Cum se face că Alexandru Paleologu, iar un om cu valori conservatoare sănătoase, trăitor inteligent al credinței, nu este între ”sfinții închisorilor”?
Sau părintele Dumitru Stăniloae? Din a cărui operă copleșitoare teologic, nu se vrea decât recuperarea jalnicei publicistici naționaliste din perioada interbelică, și un interviu stors de ascoriștii în ismene și ițari din anii 90?
Nu mai vorbesc de episcopii, preoții, călugării și călugărițele, credincioșii catolici (greco- și romano-), de pastorii și de credincioșii protestanți, care au ajuns în închisori pentru credința lor creștină și nu pentru activitatea lor prin cuiburi legionare.
Ca un făcut, și e un ”făcut” de marketing, sfinții închisorilor sunt, musai, made in Frății de cruce și cuiburi legionare.
În rest, slalom între butade. Acum ceva zile ne-am adus aminte de Bartolomeu Anania. Ați citit Memoriile acestui om extraordinar, spirit deschis, cărturar luminat, critic de o ironie feroce al multor moravuri popești?
Cum se face că sunt promovate doar declarațiile favorabile legionarilor și doar cele care justifică anumite proiecții filetist- etnicisto- ghettoizante?
Bogdan DUCA 