De ce ne rugăm Maicii Domnului şi sfinţilor?
În general, protestanţii refuză cultul sfinţilor pe motiv că între omenire şi Dumnezeu nu există decât un singur mediator- Hristos. Ce nevoie mai avem de alţi mediatori- Maica Domnului, sfinţi, îngeri, etc.? Nu e suficient să ne rugăm direct la Dumnezeu fără intermediari?
Manualele de teologie încearcă răspunsuri acestei provocări, dar, din nefericire, majoritatea sunt seci şi neinspirate. De exemplu, se încearcă, pur teoretic, separarea între adorare- care se cuvine doar lui Dumnezeu şi cinstire, acordată Maicii Domnului şi sfinţilor.
Însă şi cei mai riguroşi dogmatişti ştiu că practica vieţii bisericeşti ţine prea puţin cont de distincţiile făcute prin manuale: Dumnezeu şi Sfinţi, toţi sunt cinstiţi „la grămadă”- uneori Sfinţii devenind chiar prioritari.
Desigur, aceste exagerări sunt mai mult decât regretabile şi condamnabile, iar vina principală o au ierarhii şi clericii, precum şi teologii ce i-au format, că au fost incapabili să ofere o cateheză sinceră, corectă şi curată credincioşilor lor, lăsându-i pradă idolatriei, magiei şi superstiţiei.
Vinovaţi nu sunt sărmanii Sfinţi şi Sfinte, care se trezesc ei înşişi victime ale unui politeism popular.
Sfinţii sunt înainte de orice oameni care prin vieţile şi morţile lor au arătat că se poate mult mai mult decât pretindem noi de la vieţile noastre creştine.
Sunt fie oameni cu vieţi aproape de desăvârşire, sau cu morţi desăvârşite, oameni care şi-au valorificat talanţii într-un mod exemplar, sunt oameni cu suişuri şi coborâşuri atât de impresionante, încât Biserica trebuie să îi propună ca modele, ca idealuri, ca pedagogi.
Aceasta este dimensiunea principală a cultului Sfinţilor. le citim vieţile, le privim chipurile în icoane şi ne simţim inspiraţi de ei pentru a face ceva mai mult.
Şi aici fiecare e liber să îşi găsească eroul dintre Sfinţi: sunt sfinţi ascetici, iubitori ai cântărilor liturgice, sunt sfinţi dedicaţi săracilor şi bolnavilor, sunt sfinţi care au suferit de patimi de care suferim şi noi, sunt sfinţi ce au avut profesiuni similare cu ale noastre, sunt sfinţi filosofi, sfinţi intelectuali, sfinţi poeţi, sfinţi politicieni, sfinţi tineri şi bătrâni, curajoşi sau mai puţin curajoşi, mai urâcioşi sau mai simpatici…
În acest univers al sfinţilor ne găsim modelele posibile, le citim vieţile. scrierile- dacă au avut, mărturiile despre ei şi ajungem inevitabil să avem un dialog cu ei.
Pentru că sfinţii sunt vii. Când vine vorba de sfinţi avem credinţa că ei sunt vii, în Împărăţia Cerurilor, deci e greu să vorbim despre ei la trecut.
Ei, când începe acest dialog, dacă se face sincer, el este de fapt o „complicitate”- ne adresăm sfântului respectiv pentru că el este interlocutorul nostru din Rai care vorbeşte „pe aceeaşi limbă” cu noi. E sfântul care a avut aceleaşi probleme, provocări similare, necazuri, slăbiciuni sau bucurii asemănătoare cu ale mele.
Lui îi spun necazul, nelămurirea, neliniştea sau (din păcate, mai rar) bucuria, şi aştept de la el răspunsul în dialogul acesta pe care îl încep cu el. Iar răspunsul poate să fie un miracol, poate fi o mângâiere, o încurajare, un şut în fund bun pentru a face pasul înainte, un avertisment, etc.
Cum face sfântul miracolul respectiv sau gestul respectiv?
Ştim deja. Mergând la prietenul său, Iisus Hristos, Dumnezeu şi Om şi bătându-l la cap să ne rezolve problema punctuală. Iar cum Iisus a spus:
„Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.
Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide. Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră? Sau de-i va cere peşte, oare el îi va da şarpe?
Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?” (Matei, 7, 7-11)
e greu să crezi că nu va răspunde la mijlocire….
Desigur, putem cere lui Hristos direct. Dar se poate să nu avem curaj, să nu avem încredere că va băga în seamă prostiile noastre. Mai ţineţi minte nunta din Cana Galileei, când se apelează la Maica Domnului pentru a intermedia o chestiune jenantă: să îi ceri lui Dumnezeu să devină furnizorul tău de vin, şi gratis!, la nuntă. Maica Domnului, convinsă de organizatorii nunţii, intermediază şi obţine până şi aşa ceva….
Apoi Sfinţii sunt oameni- vibrează la cele mai omeneşti sentimente, ştiu din experienţă proprie cât de greu, cât de trist, cât de complicat, cât de smintitor, poate să fie un aspect al vieţii noastre.
Sfinţii sunt complicii noştri în încercarea de a fi creştini mai buni. Iar această complicitate face minuni în faţa lui Dumnezeu, El Însuşi, foarte ataşat de iubirea prietenilor Săi, Sfinţii. Atât de ataşat încât- Biblia ne spune, dragi solascripturişti- era să salveze Sodoma după o negociere cu Abraham, a iertat poporul lui Israel după o discuţie tensionată cu prietenul Său, Moise, a făcut apa vin la o nuntă, după ce a tras o ceartă cu Maica Sa- dar a sfârşit prin a se supune, ca un Fiu cuminte, dorinţei ei.
Iar dacă credem că cele spuse mai sus ar fi cumva excepţionalităţi istorice (deşi nunta din Cana Galileii nu e un eveniment istoric) uitaţi aici un alt tip de mijlocire a Sfinţilor prin ….enervare:
„Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând:
Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră!” (Matei, 15, 22-23). Urmarea sper să o citiţi şi singuri ;).
Desigur, sunt multe exagerări regretabile ale cultului sfinţilor- multe dintre ele idolatre, magice, străine de Hristos. Dar aceasta nu înseamnă, repet, că trebuie să renunţăm la prietenia cu Sfinţii. Înseamnă doar că trebuie să facem tot ce stă în puteri ca Biserica să primească păstori vrednici, care să educe poporul credincios, nu doar să îl escrocheze sentimental şi financiar…
Bogdan DUCA 