Sunt câteva mituri tipic europene (și americane, că SUA e altă Europă) cu privire la alteritate:
Indianul american care e musai înțelept și vorbește cu Marea Acvilă și cu Marele Bizon, atunci când nu meditează în fața unui foc.
În realitate, indienii erau niște triburi din epoca bronzului, de o sălbatică ferocitate, care au eșuat în alcoolism și statutul de asistați social din rațiuni multiculturale.
Mayașul și incașul- civilizații muult mai mari ca ale noastre. De exemplu știau când vine sfârșitul lumii. Sau, mă rog, nu știau. Sau, mă rog, știau, dar noi nu am înțeles bine calendarul lor.
În fapt erau niște popoare a căror cruzime făcea parte din cotidian, net inferioare civilizațional și profund corupte- dovadă că au și sfârșit prin a fi cucerite de niște neica-nimeni în câteva corăbii, cum erau conquistadorii spanioli.
Să fim serioși, ce imperiu e acela care colapsează când vine o mână de aventurieri, fie ei și cu niște primitive arme de foc? Vorbim, totuși, de flinte, nu de semi-automate :))
Țiganul- vesel, deștept, bun muzician, cu niște valori morale profunde, ale sale. Un amestec de artist boem și hippie visător.
În realitate….dar să lăsăm realitatea că mă amendează CNCD-ul.
Indianul din India- toată lumea cade în fund în fața profunzimilor civilizației indiene care a ajuns ea la niște adâncimi spirituale încât dacă îți îmbârligi picioarele nu știu cum și pe tine te lovește șarpele Kundalini drept în chakkra nu știu care.
Însă India este un continent (i se spune subcontinent- dar e un univers în sine) al sărăciei, al lipsei de respect față de valori umane elementare, dominat de o religie sincretistă și fanatică- islamiștii pot face schimburi de experiență cu extremiștii hinduiști.
Japonezul înțelept și profund- om al onoarei, trăind după cutume milenare și ajungând, la fel, la nu știu ce înălțimi spirituale la care occidentalul doar visează.
În fapt secretul succesului economic și chiar al gloriei- din fericire, temporare- militare a Japoniei s-a datorat voinței acestei țări de a adopta cu toată seriozitatea industrializarea și modelul occidental.
Să nu uităm pe negrul african. El este perfect pentru victimizarea europeanului. În imaginarul european el trăia în armonie deplină cu natura, într-o fericire quasi-paradisiacă, până a venit omul cel alb și rău și l-a făcut sclav (că la asta se rezumă povestea noastră).
În fapt, Africa neagră a fost un spațiu aparte, în care populații din epoca pietrei și a bronzului, ca grad de civilizație, se confruntau violent între ele.
Sclavagismul a însoțit istoria Africii și contribuția europeană la sclavagism e departe de a fi fost cea mai mare. Însă oprirea sclavagismului și scoaterea Africii din epoca bronzului reprezintă indubitabil un merit european.
De ce oare ne place să ne învinovățim?
Bine, bine, am făcut și greșeli multe. Dar când se trage linia, tot e mai bine să adopți valorile europene decât ale altora ;).
Bogdan DUCA 
Reblogged this on radupopescublog.
ApreciazăApreciază
Despre ce valori vorbesti? Care valori nene?
ApreciazăApreciază