Florin Iaru nu e prost. O fi fost, cum se văicărește la începutul articolului în care ne jignește, dar acum nu e.
El este unul din norocoșii care au prins anii 90 și au fost suficient de maturi ca să profite de pe urma lor. Atunci a fost o mare șansă: orice bișnițar, bețivan și combinagiu cu aere boeme din ultimii ani ai epocii Ceaușescu a putut să ajungă cineva.
Pentru că pur și simplu se putea.
Tot prostul- și erau, pe vremea aia, 22 de milioane de proști, se uitau în gura oricăruia părea mai deștept, mai pro-european și adopta un aer de martir al dizidenței anticomuniste.
Așa a apărut o întreagă elită, în gura cărora ne mai uităm și noi, acum. Unii s-au descurcat mai bine, alții mai prost.
Așa a fost și cu Florin Iaru. El nu s-a descurcat chiar bine: doar niște sinecuri la TVR și o nemeritată notorietate de jurnalist pentru că….e poet. Și de poet pentru că ar fi….jurnalist. Când de fapt nu este decât un părerolog ca mine și ca dumneavoastră, cititorii mei. Numai că, pentru că acest domn Iaru a avut ocazia să își exprime părerile în anii 90, iată-l acum ”deformator de opinii”.
Însă nu e suficient doar să fi fost. Trebuie să te menții, să fii în trend. Și atunci aplici metoda Bruxelles- ca statuia celebră a capitalei europene, te apuci să faci pipi în piața publică. Pe societatea civilă…
Căci, să fim serioși, acele 3 milioane de semnături validate arată nu că nu vor fi căsătorii gay. Vor fi pentru că așa ordonă hegemonii, chiar să nu vrea homosexualii să se însoare.
Arată că în România există o societate civilă: și nu una alcătuită din 100 de ong-uri, controlate de aceleași 30 de persoane din generația profitorilor anilor 90.
Ci o societate civilă pe bune- de multe milioane de români. Deci prea mulți ca să poată fi cumpărați cu un grant, bursă, sinecură, de domnul Soros, ambasada SUA, sau cea a Olandei.
Ce vor face aceste milioane de români pe mai departe? Aceasta este întrebarea care sperie pe societarii în civil ai domnului Iaru și pe alți deontologi.
S-ar putea să nu facă nimic, și domniile lor vor trăi fericiți pe mai departe că ”proștii” au fost chiar proști.
Dar s-ar putea să pună bazele unei revoluții conservatoare ca în Polonia sau Ungaria și atunci…..
ApreciazăApreciază