UE? Mulţumesc. Nu vreau. Prefer democraţia

Da. Votul pentru Brexit a fost esenţial şi pentru acest lucru: separă clar apele.

De acum, nu doar ţinând cont de declaraţia lui Martin Schulz, conform căreia filosofia UE nu ar fi democraţia, dar şi de felul în care a înţeles să acţioneze Uniunea Europeană mai ales după Maastricht, avem, ca cetăţeni români. în faţă doar două opţiuni:

– pentru democraţie

– pentru Uniunea Europeană

Schulz nu a făcut altceva decât să dezvăluie un plan de multă vreme al UE. Toţi observatorii Uniunii au putut remarca cum opţiunea democratică a fost tot mai mult marginalizată şi cum tot timpul s-au căutat soluţiile care să ignore apelul la democraţie

Desigur, ambele tabere au argumentele lor.

Eu însumi nu cred că democraţia este soluţia perfectă pentru problemele noastre. Nu poţi aştepta adevărul de la majorităţi aşa cum nu te poţi aştepta ca votul majorităţilor să fie inteligent şi pragmatic în mod necesar.

Însă democraţia este singura, chiar singura, alternativă acceptabilă. Dacă nu ai democraţie, ai dictatură. Fie dictatura personală (cazul lui Hitler, al lui Stalin, al lui Ceauşescu,etc) a unui om, fie dictatura unei ideologii (cazul URSS după Stalin sau al Uniunii Europene)

Nu există alternative bune la democraţie.

Apoi democraţia are un mare avantaj. Deciziile sale se pot schimba. Într-o democraţie nicio lege nu e veşnică sau ne-amendabilă. Ceea ce a decis prost o majoritate astăzi poate fi reparat mâine, peste 2 ani, patru ani, cinci ani.

Ca o democraţie să funcţioneze bine, secretul este o populaţie cât mai educată, cu o cultură civică consistentă.Şcoala democraţiei este chiar democraţia.

După ce ne păcălim de câteva ori, după ce alegem din raţiuni pasionale pe unu sau pe altul, începem să ne gândim votul pragmatic, să rumegăm tot mai bine mesajul politic.

Ca să dau exemplul meu. am votat în 2000 cu Isărescu în primul tur, cu Ion Iliescu în turul 2, cu PNL la Senat şi cu UFD la Camera Deputaţilor

La locale am votat cu PNŢCD şi candidatul său.

Acesta a fost un vot gândit- primul meu vot. Simţeam nevoia să îmi împart votul astfel încât toate partidele „de dreapta” să beneficieze de pe urma lui.

Cât despre Iliescu, era opţiunea rezonabilă la Vadim, în turul 2.

În 2003, la revizuirea Constituţiei „pentru Europa” am votat împotriva ei. Eram prea scârbit de propaganda pro-UE (şi eram, dacă mai ţineţi minte, în faza aia în care cuvântul „european” era folosit până la abuz- şi hârtia igienică ca să aibă o şansă de promovare, devenea euro-hârtie…).

În 2004 am fost tânăr frumos şi liber când am votat la alegerle parlamentare şi prezidenţiale. Am votat cu Băsescu şi Alianţa D.A. speriat, convins de propagandă că încă 5 ani cu Năstase înseamnă sfârşitul democraţiei.

La locale însă, pentru că văzusem că oraşul meu- mort şi îngropat în anii 90, renăscuse datorită lui Radu Mazăre şi PSD, nu mi-a fost deloc greu să votez pentru Mazăre: deja începeam să mă eliberez de pasiuni

În 2007 a fost referendumul pentru demiterea lui Băsescu. Convins că Băsescu trebuie să plece – deja sărise calul- aş fi votat pentru demiterea lui. Însă am ajuns la un acord cu un prieten bun, pro-Băsescu: să nu mergem niciunul la vot şi astfel să ne anulăm unul altuia votul. 🙂

În 2008 am votat pentru PNL la parlamentare. Guvernarea Tăriceanu era bună, coerentă, nu aveam ce să îi reproşez. Iar promisiunile celorlalţi erau extravagante.

La locale, am mers, după ce am văzut ofertele celorlalţi, tot pe mâna lui Mazăre şi a PSD. Nu că ar fi fost dificil.

În 2009 la europarlamentare nu am putut vota cu PNL- erau în ALDE, o fundătură europenistă. Am dat votul pentru PDL, pentru că era un vot pentru PPE, partid european care, mă gândeam eu, e mai raţional la nivel de UE: M-am înşelat.

La prezidenţiale am votat cu Crin Antonescu în turul 1 şi cu Mircea Geoană în turul 2. Ambele opţiuni mi s-au părut mult mai rezonabile decât un vot pentru Băsescu,

În 2012 am votat la locale tot pentru Mazăre şi PSD- nu exista niciun motiv să votez contra.

În vară, când am văzut măgăriile făcute de USL în Parlament, m-am abţinut să votez la referendumul de demitere a lui Băsescu. Logica era simplă: mai bine încă 2 ani cu Băsescu decât….cine ştie ce.

În toamna lui 2012, profitând de uninominal am îndemnat oamenii să voteze cel mai bun candidat din colegiul său, indiferent de partid: opţiunea mea a mers spre UDMR.

În 2014, la europarlamentare, votul meu a mers spre un independent creştin: Peter Costea.

Toamna lui 2014 după ce am încercat să mimez neutralitatea, am votat în turul 2 cu Victor Ponta. De ce? Pentru că Iohannis e un imbecil. Şi cred că nici măcar fanii lui nu mă pot contrazice acum 😉

Acum, la locale, nu am votat că eram plecat din ţară.

Deci pentru mine, democraţia înseamnă libertate, nu condiţionarea de ideologia unui partid sau altuia. MI-am schimbat opţiunile recunoscând implicit câ am greşit. Mi le voi mai schimba, cât va mai fi democraţie şi îmi voi gândi votul şi decizia de a vota sau nu în funcţie de ofertă, pornind de la premisa pragmatică că votul meu contează.

Opţiunea mea nu a câştigat tot timpul. Dar acest lucru nu m-a descurajat să cred în democraţie, ba din contra. Poporul e prost, de acord, dar fiecare cetăţean poate să ajungă să fie un om deştept.

În schimb, o dictatură UE înseamnă un totalitarism pornind de la lucrurile mărunte. UE reglementează totul: de la mâncare şi îmbrăcăminte, la cum trebuie să am casa şi toaleta. Idealul UE este, ei nici nu îl ascund, o ţară unică: SUE, în care populaţia este cât mai bine uniformizată şi cât mai strâns reglementată.

Mulţumesc. Nu vreau. Prefer democraţia