Eu sunt mândru de mine că am spus despre DNA că este o instituţie nu nedemocratică (aşa e orice procuratură) ci anti-democratică, că este instrumentul unor cercuri de interese externe care urmăresc lichidarea oricărui pol de putere politică şi economică din România, că face poliţie politică şi nu are scrupule deontologice nici cât avea Securitatea lui Nikolski (ăia aveau, măcar, o ideologie în spate).
Am spus că „lupta anticorupţie” este de fapt un excelent pretext politic şi propagandistic de subordonare a României intereselor unor mari puteri, aşa cum „lupta de clasă” a fost un excelent pretext politic şi propagandistic pentru comunizarea ţării. Ambele funcţionează pe aceeaşi logică: demonizarea unei categorii sociale, oricum greu iubibile, şi orientarea energiilor împotriva acelei categorii.
Şi, ce e important, am spus aceasa şi atunci când a fost cazul Năstase, dar şi în cazul Mircea Băsescu, şi în cazul Voiculescu, dar şi în cazul Udrea… Aici e mândria mea.
M-am prins că mecanismul psihologic al DNA este tocmai jonglarea cu partizanatele politice- că tot cazul Mircea Băsescu, o mizerie ordinară, ca şi tot circul cu Elena Udrea, erau menite să facă DNA-ul un soi de „erou” în ochii ultraşilor antibăsişti, aşa cum cazuri ca Năstase şi Ponta au fost menite să facă DNA-ul un „erou” pentru ultraşii anti-Iliescu.
Bogdan DUCA 