Am văzut multe polemici iscate de chestiunea asta, a şcolii acasă.
Chestiunea ar trebui mai bine lămurită şi o să încerc să o fac, din punctul meu de vedere:
1. Home schooling- în ciuda numelui americănesc, nu e ceva nou. Toate performanţele în învăţământul românesc se datorează home schooling-ului.
Doar că îl numeam mai neaoş: meditaţii şi părinţi care s-au implicat activ în formarea culturală şi intelectuală a plozilor lor.
Eu aş fi fost zugrav (ah! rentabil, posibilitate de leafă bună în Italia, de unde să vă dau lecţii, necivilizaţilor :p) dacă nu aş fi avut părinţi cu bibliotecă mare şi care nu înţelegeau să nu vizităm muzee, să mergem la teatru, să facem vacanţele cât de cât culturale.
2. Învăţământul- şi nu doar cel românesc- este insuficient cultural şi foarte puternic ideologizat, transmiţând valori care nu coincid cu valorile religioase, morale, culturale, ale multor părinţi.
Practic prin învăţământ, Statul încearcă să ne fure copiii, să îi răpească din valorile familiei lor şi să îi educe în valorile sale. Acest lucru poate fi acceptat de majoritatea (treaba lor) dar este inacceptabil din partea unor persoane care ţin la copiii lor şi la relaţia cu ei.
3.În ultimii 40 de ani, pe lângă imbecilizarea ideologică tot mai evidentă, învăţământul este distrus de psihopedagogie şi de diverse teorii, cu ifose ştiinţifice, menite să explice cum pot fi educaţi copiii. Diferenţa între ele şi teoriile lui Makarenko, este că limba originală în care au fost scrise, nu e rusa. În rest, aceeaşi „ştiinţă”.
4. Home schooling-ul nu se adresează, evident, oricui. Şi de asta nimeni nu încearcă să îl impună ca politică de stat. Home schooling-ul este şi trebuie să rămână dreptul fundamental al oricărei familii care, având condiţiile intelectuale şi materiale, doreşte să îşi educe copiii.
5. De încurajat, în paralel cu home schooling-ul şi chiar mai mult decât home schooling-ul, ar fi învăţământul alternativ, mai ales cel confesional şi menţinerea unei concurenţe cât mai puternice, făcute învăţământului de stat.
6. Ar cam trebui să ieşim din mentalitatea idealizantă a şcolii. Ştim foarte bine că şcolile, dincolo de cele trei avantaje practice: te alfabetizează, te învaţă matematica elementară (tabla înmulţirii) şi îţi dă diplome; nu au nicio altă calitate.
Bătăile în curtea şcolii, hărţuirea celor mici de către cei mari, sălbăticia instinctivă în care se ajunge de fiecare dată când laşi mai mulţi copii fără supravegherea atentă a adulţilor, nu sunt cu nimic utile pentru viaţă.
7. Socializarea copiilor nu e în niciun caz atributul şcolilor. Copiii pot socializa în diverse organizaţii dedicate lor (Cercetaşi, oratoriile salezienilor, etc) sau în parcuri, în curtea blocului, sub supravegherea familiilor lor.
Bogdan DUCA 