Problema cea mai mare a României e că nu mai are nicio opţiune internă.
Nu avem niciun politician care să poată să inspire încredere şi consens naţional.
Nu avem nicio personalitate culturală care să poată să strângă în jurul său masa critică de români care să legitimeze un proiect de ţară.
Armata română, înjumătăţită uman şi redusă moral de un corp de generali fabricaţi fie pe criterii politice, fie din inerţia evoluţiei birocratice pe scara ierarhică, nu poate să ofere nici măcar alternativa unei dictaturi militare.
Biserica Ortodoxă română este condusă de cea mai ştearsă intelectual garnitură de ierarhi din toată istoria de 600 de ani a creştinismului-ortodox românesc.
Societatea civilă este controlată de aceeaşi garnitură obosită de personalităţi utile doar lui Soros.
Familia regelui Mihai este mai imorală decât orice famiie medie românească (bănuiesc că majoritatea celor de aici nu se pot „lăuda” nici cu infractori de drept comun, nici cu copii din flori, prin familie).
Universităţile româneşti oscilează între criza plagiatelor şi provincialism acut. Academia română este un azil de bătrâni.
Nici nu mai ştim ce ne uneşte, de fapt ca naţiune. Se oscilează între un patriotism găunos, de filme istorice marca Sergiu Nicolaescu, menit să acopere cu o presupusă virilitate a trecutului, impotenţa prezentului, şi un dispreţ tot mai acut faţă de tot ceea ce este românesc.
Suntem un popor incapabil să mai genereze lideri şi credibilitate. Faţă de noi înşine….
De aceea soluţia „Domnului străin”, gândită la 1866, este iar de actualitate.
Şi chiar cred că o monarhie parlamentară, care respectând regulile succesorale ale Monarhiei româneşti ar aduce un Hohenzollern pe tronul ţării, ar fi o soluţie viabilă. De fapt, nu prea văd altă soluţie….
Pentru că dintr-o depresie provocată de criza identitară, nu poţi ieşi cu pastile….
Bogdan DUCA 