Sunt multe frământări în lumea ortodoxă pe tema documentelor emise de sinodul pan-ortodox din Creta.
Eu nu pot să nu îmi exprim uimirea de om care are preocupări teologice, când văd care sunt problemele care frământă pe ortodocșii implicați în aceste dezbateri, existând chiar riscul unor schisme noi în lumea ortodoxă.
Dilema care, zic eu, ar trebui să dea cu adevărat bătăi de cap teologice, dar se pare că nu dă, este cea cu privire la sinodalitate.
Întrunirea din Creta practic redefinește radical sinodalitatea.
Sinodalitatea pleacă de la o premisă teologică: când toți episcopii (deci cei ce au sacramentul sacerdotal în chip deplin, ca urmași direcți ai apostolilor) se adună, e imposibil ca dezbaterile lor să nu fie ”atinse„ de Duhul Sfânt.
Sunt multe forme de sinodalitate: în care participă episcopii unei regiuni anume- sinoade locale, sinoade administrative, care se convoacă periodic pentru administrarea unor Biserici locale, sinoade ecumenice- care au ambiția de a aduna vocile catolicității Bisericii.
Acum ortodocșii au promovat și o altă expresie, intermediară: ”marele sinod pan-ortodox”, limitat doar la Bisericile de rit bizantin, aflate în comuniune între ele, dar nu și în comuniune cu Roma.
Însă indiferent de expresiile sinodalității, aceasta presupune participarea episcopilor, dezbaterile acestora și votul individual al acestora.
Sinodul din Creta aduce însă o noutate ecleziologică absolută: votul de Biserică autocefală, nu de episcop.
Practic nu au participat episcopii la Sinod ci delegații (ce nu trebuiau să depășească un număr de episcopi- ca nicio tabără să nu se simtă cumva dominată de o alta) ale unor Biserici autocefale, care aveau, fiecare în parte, mandat imperativ, din moment ce documentele sinodale, deja știute, fuseseră discutate, acceptate (uneori cu mici observații și amendamente) în prealabil.
Cui nu i-a convenit, a preferat să nu participe (Bisericile Georgiei, Bulgariei și Rusiei) tocmai pentru că, votul fiind de Biserică autocefală, era previzibil că aceste documente vor fi adoptate, din moment ce se știau mandatele imperative cu care fiecare delegație de Biserică autocefală, pleca de acasă. Ba se cunoșteau chiar și obiecțiile, observațiile….
Păcatul grav al sinodului din Creta este tocmai acela că a împiedicat sinodalitatea și, cred eu, a împiedicat Duhul Sfânt să vină cu părerea Sa, între părerile episcopilor. Căci Duhul Sfânt nu lucrează cu instituții autocefale ci cu oameni și prin oameni.
În Biserica Catolică, care spre deosebire de Bisericile Ortodoxe nu se pavoazează cu argumentul sinodalității ca definitoriu pentru propria ecleziologie, sinodalitatea funcționează, respectându-se tocmai principiul acesta, al libertății dezbaterilor în care este „permis„ și Duhului să își dea cu părerea.
Conciliul Vatican II, dar și Sinodul ultim cu privire la familii, sunt expresii vii și foarte explicite ale sinodalității, din care lumea ortodoxă, cred eu, are doar de învățat….
Bogdan DUCA 
Duhul Sfânt nu vine obligatoriu la orice întâlnire a episcopilor. Au fost, în istoria Bisericii, şi sinoade numite tâlhăreşti, nerecunoscute de Biserică. Acceptarea unui sinod se face tot de către un sinod, şi de către pliroma Bisericii, adică de către credincioşi. În privinţa sinodalităţii (iar asta a fost şi principala acuză a ortodocşilor antiecumenişti), urmăriţi, vă rog, ceea ce spune părintele Patriciu Vlaicu, canonist şi participant la sinod. În principiu, la un sinod sunt reprezentate bisericile locale, nu vin episcopii în nume propriu, astfel că trimiterea unor delegaţii nu este ne-ortodoxă.
ApreciazăApreciază